Speranţa de viaţă sănătoasă la naştere, respectiv numărul de ani preconizat pentru ca o persoană să îi trăiască fără probleme de sănătate, a ajuns în România la 59,8 ani în cazul bărbaţilor şi respectiv 59 de ani la femei. Lipsa educaţiei la nivel naţional, atunci când vine vorba de mâncarea sănătoasă, este principala cauză a acestui fenomen, explică medicul nutriţionist Florin Ioan Bălănică.
Potrivit ultimelor cifre oferite de Organizaţia Mondială pentru Sănătate (OMS), unul din cinci copii români suferă de obezitate. Nutriţionistul Florin Ioan Bălănică susţine că românii ar putea trăi mai mult timp sănătoşi, dacă ar învăţa din copilărie să stea departe de anumite alimente: „Problemele încep încă din şcoală. Programe gen «Laptele şi Cornul» nu fac altceva decât să ne îngraşe copiii, încă din primii ani. Patiseriile sunt peste tot, iar ghioşcurile de unde pot să îşi cumpere chipsuri sau sucuri pline de zahăr le poţi găsi peste tot. Un elev care urmează un regim are toate şansele să fie respins de colegi pentru că nu mănâncă la fast food la fel ca prietenii lui. Am pacienţi adolescenţi care mi-au povestit că sunt nevoiţi să se ascundă pe la colţuri de frică să nu fie ţinta ironiilor”, a declarat medicul Bălănică, pentru Jurnalul.
Nu fac deloc sport
O altă cauză care îi împiedică pe români să trăiască mai mulţi ani fără să fie bolnavi este lipsa mişcării: „Deşi pare la prima vedere că românii fac sport, de fapt nu este chiar aşa. Cei mai mulţi dintre ei nu ştiu ce înseamnă să mănânci sănătos şi sunt convinşi că o astfel de alimentaţie este foarte scumpă, dar nu este aşa. Totul este să ştii cum combini alimentele, iar acest lucru îl poţi face şi cu un buget redus. Educaţia în ceea ce priveşte acest aspect ar avea un impact foarte mare, având în vedere că România se află pe primul loc în UE în ceea ce priveşte mortalitatea provocată de foarte multe boli, printre care şi cancerul”, susţine medicul Bălănică.
Letonia, pe ultimul loc
Statul membru UE cu cea mai mare speranţă de viaţă sănătoasă în 2016, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, era Suedia, cu 73,3 ani pentru femei şi 73 de ani pentru bărbaţi. La polul opus, Letonia avea cea mai mică speranţă de viaţă sănătoasă, 54,9 ani pentru femei şi 52,3 ani pentru bărbaţi.
Din păcate, România mai are de aşteptat să treacă câteva generaţii pentru ca speranţa de viaţă sănătoasă să crească. Dar vestea bună este că românii au început să călătorească şi să înveţe de la alţii cum se trăieşte sănătos.
Florin Ioan Bălănică - medic nutriţionist
.