Documentul de legământ cu blestem ar fi fost semnat de ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, și de Onisifor Petrescu, starețul mănăstirii Frăsinei, și a provocat un scandal uriaș. Acesta este adresat preoților care nu vor să slujească la biserica de jos sau a femeilor, cum este cunoscută, aflată la 2 kilometri de mănăstire.
Povestea spune că Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a interzis, în urmă cu peste două secole, intrarea femeilor în mânăstirea Frăsinei, printr-o hotărâre gravată pe o piatră. Hotărârea a fost luată în 1867 ca urmare a faptului că acesta ar fi venit pe neașteptate la mănăstire, unde a găsit o petrecere între călugări și femeile din sat.
"Eu am zis aici un document cu legământ de blestem. Hotărâm: în numele Preasfintei Treimi ca de acum înainte şi până la sfârşitul veacului nici vreo sfântă liturghie să nu se mai oficieze în această biserică şi nici în spaţii din jurul acesteia. Cei care vor încălca această hotărâre să cadă sub blestemul Sfântului Ierarh Andrei şi sub blestemul nostru. Nimeni să nu îndrăznească să desfacă această legătură de blestem pus de noi, nici arhiereu, nici altă faţă ierarhică, indiferent de ce rang bisericesc ar avea", spune IPS Irineu, mitropolitul Olteniei. Totodată, doar călugării în vârstă pot să slugească.
Decizia mitropolitului vine după un protest al femeilor, din octombrie 2022, împotriva hotărârii noului stareț de a reduce slujbele făcute de călugări în biserică.
Însă nu toți preoții și călugării vor să se conformeze, scrie antena3CNN.
"Este obligatoriu, pentru că ar fi de așteptat toţi din mănăstirea noastră. Nu vreți să semnați , nicio problemă. Nu este opțional", a replicat IPS Irineu.
Acum localnicii sunt revoltați din cauza atitudinii bisericii și vor dreptate.
Mănăstirea Frăsinei a fost întemeiată în urmă cu un secol și jumătate, la 20 kn de Râmnicu Vâlcea.