Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a anunţat, ieri, că a deschis un al doilea dosar penal în cazul unui alt pacient care ar fi suferit arsuri în timpul unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Floreasca. Potrivit procurorilor, este vorba despre un bărbat care a fost operat în luna martie 2019. „La data de 8.01.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti a fost înregistrat un alt dosar penal având ca obiect sesizarea din oficiu privind faptul că, în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, un pacient care a fost operat în luna martie 2019 în sala de operaţii pentru bolnavi cronici a suferit arsuri în timpul intervenţiei chirurgicale”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, precizând că, în acest caz, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Tot ieri, mai mulţi asistenţi medicali şi medici rezidenţi de la Spitalul Floreasca au fost audiaţi, ca martori, în cazul pacientei de 66 de ani care a suferit în luna decembrie 2019 arsuri pe masa de operaţie.