x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social „Selfi-ul pe tren ucide!”

„Selfi-ul pe tren ucide!”

de Monica Cosac    |    25 Apr 2019   •   12:22
„Selfi-ul pe tren ucide!”

După ce nu mai puţin de 15 români au murit electrocutaţi, în ultimii cinci ani, încercând să se fotografieze urcându-se pe o locomotivă sau un vagon, CFR SA a demarat, ieri, o campanie de conştientizare a pericolului existent pe calea ferată atunci când sunt ignorate semnele şi indicatoarele de avertizare.

 

Din cei 15 români morţi prin electrocutare, în perioada 2014-2019, şase erau foarte tineri, cu vârste de până în 30 de ani. Pe lângă persoanele decedate, 41 de români, dintre care 25 cu vârste sub 30 de ani, au fost rănite prin electrocutare, potrivit CFR SA.

„ATENŢIE! Selfi-ul pe tren ucide! Este interzis şi periculos să-ţi faci poze pe calea ferată!”, avertizează compania de infrastructură feroviară.

Tensiunea în linia de contact este de 27.000 de V, iar cablul sub tensiune creează un câmp electric care poate fi periculos la distanţe mici. Un om care se apropie de cablu, urcându-se pe vagon sau pe locomotivă, devine un fel de paratrăsnet. Practic, „fiind neutru din punct de vedere electric, are loc o străpungere a aerului şi o descărcare electrică, formându-se astfel un arc electric”, explică reprezentanţii CFR.

Prin urmare, oamenii nu trebuie să atingă cablurile electrice, şinele, trenurile sau orice fel de instalaţie electrică, să evite traversarea prin locuri nemarcate sau nesemnalizate, să folosească pasarelele, pasajele şi trecerile pietonale şi să fie mereu atenţi la tren, la zgomote şi la vibraţii.

Arcul electric se formează la o distanţă mai mică de 1,5 metri de linia de contact şi este fatal, avertizează CFR SA.

 

 

×
Subiecte în articol: selfie tren