x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sinaia, premiată în Austria pentru turismul de iarnă

Sinaia, premiată în Austria pentru turismul de iarnă

de Monica Cosac    |    22 Noi 2017   •   15:31
Sinaia, premiată în Austria pentru turismul de iarnă

Staţiunea Sinaia de pe Valea Prahovei a fost premiată în cadrul Galei World Ski Awards, care a avut loc în Kitzbühel, în Austria, acesta fiind de altfel şi primul an în care România este inclusă pe lista nominalizărilor. “Perla Carpaţilor”, după cum este supranumită staţiunea, a câştigat trofeul şi statutul de cea mai bună staţiune de schi din România, a anunţat Primăria Sinaia. “2017 este primul an în care România a fost inclusă pe lista nominalizărilor în cadrul World Ski Awards, singura iniţiativă globală care premiază şi promovează excelenţa în turismul de iarnă, eveniment aflat la cea de-a V-a ediţie”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sinaia, în care se precizează că au fost premiate staţiuni, hoteluri, cabane şi agenţii de turism care promovează sporturile de iarnă, din peste 30 de ţări. La gala desfăşurată în Austria, au fost nominalizate nouă staţiuni de schi din ţara noastră: Sinaia, Poiana Braşov, Predeal, Azuga, Rânca, Arena Platoş, Straja, Vatra Dornei şi Vidra - Transalpina.

 

×
Subiecte în articol: sinaia