x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Studii îngrijorătoare: Peste 440.000 de persoane au primit prescripţii pentru o boală psihică din totalul de 9,1 milioane de asiguraţi în 2016

Studii îngrijorătoare: Peste 440.000 de persoane au primit prescripţii pentru o boală psihică din totalul de 9,1 milioane de asiguraţi în 2016

10 Oct 2017   •   10:44
Studii îngrijorătoare: Peste 440.000 de persoane au primit prescripţii pentru o boală psihică din totalul de 9,1 milioane de asiguraţi în 2016

Aproximativ 440.000 de persoane au avut prescripţii pentru o boală psihică sau neurologică degenerativă din totalul de 9,1 milioane de asiguraţi care au beneficiat anul trecut de prescripţii medicale decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

"Conform studiilor sociologice, tulburările psihice şi de comportament sunt subdiagnosticate în România, deoarece chiar şi simpla consultare a unui medic psihiatru este privită deseori în mod negativ. Datele CNAS arată că din totalul de 9,1 milioane de asiguraţi care au beneficiat anul trecut de prescripţii medicale decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate doar circa 440.000 - sub 5% - au avut prescripţii pentru o boală psihică sau neurologică degenerativă. Printre cele 14 programe naţionale de sănătate curative derulate de CNAS se numără şi cele care ţintesc sănătatea mintală şi anumite boli neurologice, dar şi alte afecţiuni care, netratate, pot avea consecinţe neurologice, cum ar fi diabetul zaharat", se arată într-un comunicat publicat pe site-ul CNAS cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale.

CNAS afirmă că a diversificat foarte mult programele naţionale, a crescut nivelul finanţării acestora.

Reprezentanţii Casei de sănătate susţin că îşi propun ca în colaborare cu profesioniştii din domeniu să perfecţioneze cadrul normativ existent, în scopul încurajării diagnosticării şi tratării cât mai timpurii a tulburărilor psihice şi de comportament.

"Solidari cu pacienţii cu afecţiuni mintale, considerăm că multe din aceste afecţiuni pot fi vindecate sau ţinute sub control, dacă sunt diagnosticate şi tratate la timp, iar persoanele respective pot duce o viaţă normală, cu sprijinul profesioniştilor din domeniu, dar şi al societăţii", susţine aceeaşi sursă.

Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale (10 octombrie) este dedicată educaţiei, la nivel global, în privinţa tulburărilor psihice şi de comportament, precum şi combaterii stigmatizării sociale a persoanelor cu afecţiuni mintale.

Potrivit statisticilor, peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de depresie, o cauză majoră care conduce la dizabilităţi. Totodată, peste 260 de milioane de persoane au tulburări anxioase.

"Un recent studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii estimează la 1.000 miliarde USD pierderile economice la nivel global, produse prin scăderea productivităţii din cauza depresiei şi tulburărilor anxioase", afirmă CNAS. AGERPRES

×