x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Teatrul Excelsior a intrat în Cartea Recordurilor

Teatrul Excelsior a intrat în Cartea Recordurilor

de Theodora Şutiu    |    27 Noi 2018   •   12:30
Teatrul Excelsior a intrat în Cartea Recordurilor

Teatrul Excelsior a devenit primul din România care stabileşte un record mondial după ce reprezentanții Guinness World Records au certificat că instituţia are cea mai mare gradenă rotativă din lume. Aceasta a fost construită special pentru spectacolul „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, eveniment organizat de Primăria Capitalei, cu prilejul celebrării Centenarului Marii Uniri.

„Este o mare onoare să fim în Cartea Recordurilor. Pentru noi, este cu atât mai important cu cât recunoașterea a venit pentru spectacolul «Vlaicu Vodă» la care a lucrat o echipă formată din peste 700 de artiști și tehncieni", a spus Adrian Găzdaru, managerul teatrului.

„Vlaicu Vodă”, în regia lui Horia Suru, a fost unul dintre cele mai aşteptate proiecte artistice dedicate Centenarului. Spectacolul a făcut parte dintr-o producție-eveniment care și-a propus să ofere o experiență  complexă, desfășurată pe parcursul unei zile întregi, ambientată în secolul al XIV-lea, în contextul domniei lui Vlaicu Vodă. Evenimentul a avut loc în Piața Constituției din București, în perioadele 8-10 iunie și 22-26 august 2018, între orele 10:00 și 22:30.

Satul medieval construit în mărime naturală pentru acest eveniment a evocat, în cele mai mici detalii, lumea de acum șase veacuri. Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meșteșugari, un han și o biserică (interpretare după biserica Sânnicoară, Curtea de Argeș), sute de costume și măști populare, zeci de muzicieni (instrumentiști, cor și ansamblu arhaic), alături de săteni, străjeri, călăreți, meșteșugari (olari, pielari, sculptori în lemn și țesătoare) au reconstituit, exact ca odinioară, atmosfera tipic medievală.

Cred că, alături de aplauzele publicului, această recunoaștere este cea mai mare bucurie pe care Teatrul Excelsior și-o putea dori în acest moment aniversar

-Adrian Găzdaru, director al Teatrului Excelsior

 

×