x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Terapie cu desene animate pentru copii și tineri

Terapie cu desene animate pentru copii și tineri

de Monica Cosac    |    15 Apr 2020   •   10:40
Terapie cu desene animate pentru copii și tineri

Cum să învingi anxietatea sau depresia, cum să îți controlezi stările de vinovăție sau chiar furia sunt câteva dintre lecțiile pe care copiii și adolescenții le pot învăța, în această perioadă de restricții și distanțare socială, cu ajutorul desenelor animate. Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a anunțat, ieri, că pune la dispoziție gratuit setul de Desene Animate Terapeutice – RETMAN.
 

Potrivit psihologilor clujeni, aceste desene animate „sunt gândite astfel încât să promoveze, prin psihoeducație, gândirea rațională, cu impact asupra reducerii răspunsurilor psihologice de anxietate, deprimare, furie și vinovăție, precum și asupra creșterii emoțiilor și a comportamentelor sănătoase/funcționale”. Desenele pot fi utilizate în același scop, dar în logica umorului și de către adulți.

„Este un moment în care UBB poate și trebuie să vină în sprijinul tuturor membrilor comunității noastre punând rezultatele cercetării în slujba comunității, în spiritul universităților de tip world class spre care tindem”, consideră prof. univ. Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai.

Aceste desene animate au fost concepute în anul 2012 și se numesc „terapeutice” deoarece RETMAN, personajul principal, reprezintă personalizarea psihoterapiilor rațional-emotive și cognitiv-comportamentale - standardul de aur actual în tratamentele psihologice validate științific -, creat de Albert Ellis Institute din New York (SUA) și dezvoltat ulterior de Institutul Internațional de Psihoterapie al UBB, explică specialiștii.

Ca personaj de desene animate terapeutice, poate să ajungă mai repede la tineri, ştiut fiind faptul că aceştia învaţă eficient prin imitaţie (spre exemplu, repetă comportamentele modelelor văzute în jur) şi modelare (repetă ceea ce face un model, dar pentru a obţine aceleaşi recompense şi/sau a evita aceleaşi pedepse). Desenele animate pot fi vizionate accesând link-ul https://retman.ro/?page_id=14

 

„Această perioadă și distanțarea socială pe care a adus-o cu ea nu îi afectează doar pe adulți, ci și pe copiii care au fost scoși brusc din rutina lor”,

Daniel David, rector UBB Cluj-Napoca

 

Seria de desene are cinci filme:

1. Povestea despre RETMAN: A fost odată Raţionalia. Legile fericirii şi Retmagia.

2. Episodul focalizat pe controlul stărilor depresive: O excursie în natură. Cum să învingem depresia.

3. Episodul focalizat pe controlul stărilor anxioase: O prezentare cu dinozauri. Cum să învingem anxietatea.

4. Episodul focalizat pe controlul stărilor de vinovăţie: Când vrei prea mult. Cum să învingem vinovăţia.

5. Episodul focalizat pe controlul stărilor de furie: Înfrângerea lui Iraţionalius. Cum să învingem furia.


 

×