Update Circulaţia trenurilor în staţia Aviatorilor a fost reluată normal
Circulaţia trenurilor de metrou în staţia Aviatorilor a fost reluată normal vineri la ora 12.03, a anunţat Metrorex. Circulația fusese îngreunată după ce un călător a căzut pe șine, fiind vorba despre o posibilă tentativă de suicid.
„Circulația trenurilor de metrou a fost reluată normal începând cu 12.03”, a anunțat Metrorex.
UPDATE
Bărbatul de 44 de ani a fost scos, dar este decedat.
ȘTIRE INIȚIAILĂ
„Metrorex informează că astăzi, 05.05.2023, în jurul orei 10.30, la stația de metrou Aviatorilor, un călător a căzut în calea de rulare, pe firul 1 (direcția Berceni), posibilă tentativă de suicid. Echipele SMURD intervin pentru a acorda primul ajutor. Personalul Metrorex reorganizează circulația pe un singur fir, astfel încât trenurile să circule în ambele direcții”, anunță Metrorex.
Conform procedurilor, autoritățile vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
„Intervenim pentru extragerea unei persoane aflate sub o garnitură de metrou la stația Aviatorilor. Acționează 1 autospecială de stingere, 1 descarcerare, 2 SMURD, Detașamentul Special de Salvatori”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov.
A fost oprită alimentarea cu energie electrică pentru accesul salvatorilor.
(sursa: Mediafax)