x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Vâlcea: Grav accident de circulatie pe DN7, la Bujoreni

Vâlcea: Grav accident de circulatie pe DN7, la Bujoreni

30 Dec 2017   •   11:08
Vâlcea: Grav accident de circulatie pe DN7, la Bujoreni

Un bărbat a murit şi altul a fost rănit grav într-un accident rutier produs în cursul nopţii pe DN7, la Bujoreni, după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens, a lovit o autoutilitară şi a apoi a luat foc, a anunţat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Sandra Dăscălete.

 

Aceasta a precizat că bărbatul care a murit se afla în momentul accidentului la volanul maşinii care a intrat pe contrasens iar persoana rănită era pasager în acelaşi autoturism.

"Un bărbat de 31 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a condus un autoturism pe DN7 iar la km 183+800, în comuna Bujoreni, a depăşit un alt autovehicul, a pătruns pe contrasens şi s-a lovit frontal cu o autoutilitară. Maşina a luat foc, iar şoferul a decedat, carbonizat. Pasagerul din dreapta, un bărbat din Muereasca, a fost rănit grav", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Şoferul autoutilitarei nu a fost rănit. După accident autoutilitara a rămas blocată într-un şanţ şi urmează a fi ridicată sâmbătă de acolo. În prezent traficul în zonă se desfăşoară normal. AGERPRES.

×
Subiecte în articol: accident circulatie raniti morti valcea