x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Veste şoc! Mai mulţi bani pentru familiile monoparentale cu venituri mici

Veste şoc! Mai mulţi bani pentru familiile monoparentale cu venituri mici

31 Oct 2017   •   12:54
Veste şoc! Mai mulţi bani pentru familiile monoparentale cu venituri mici

Familiile monoparentale al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 530 de lei inclusiv vor beneficia de un ajutor social comunitar lunar, conform unui proiect adoptat, marţi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). 

Mai exact, pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru de familie se situează până la 200 de lei inclusiv, ajutorul va fi de: 300 de lei pentru familia cu un copil, 600 de lei pentru familia cu doi copii, 900 de lei pentru familia cu trei copii şi 1.200 de lei pentru familia cu patru copii sau mai mulţi. 

De asemenea, proiectul prevede acordarea unui ajutor social comunitar lunar pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 201-530 lei, după cum urmează: 200 de lei pentru familia cu un copil, 400 de lei pentru familia cu doi copii, 600 de lei pentru familia cu trei copii şi 800 de lei pentru familia cu patru copii sau mai mulţi. 

Sumele vor fi acordate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB). Conform metodologiei, beneficiarii sunt familiile cu domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a Capitalei, formate din persoană singură şi copii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta. Prin persoană singură se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: este necăsătorită, este văduvă, este divorţată, al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească; al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor. 

Acte necesare pentru obţinerea ajutorului sunt: cerere tip, declaraţie pe proprie răspundere privind componenţa familiei şi extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar. Expunerea de motive este semnată de primarul general, Gabriela Firea. 

"În prezent, familiile monoparentale care au venituri pe membru de familie de până la 530 de lei beneficiază de acordarea unei alocaţii pentru susţinerea familiei monoparentale în cuantum de maxim 240 lei, această sumă fiind acordată familiilor cu patru sau mai mulţi copii. Dată fiind această situaţie, familiile monoparentale au nevoie de protecţie socială adecvată în vederea ameliorării continue a calităţii vieţii lor, în cadrul familiei, prin implementarea de măsuri de reducere a sărăciei şi izolării sociale", se arată în document. 

Directorul DGASMB, Cosmina Simean, a precizat că nu va fi soluţionată fundamental sărăcia din Bucureşti cu acest proiect, "dar cele 406 mame şi taţi care îşi cresc singuri cei aproape 1.000 de copii, care vor intra în plată cu acest ajutor, cu siguranţă că acest proiect va face diferenţa dacă ne uităm la sumele care sunt acordate acum prin bugetul de stat, respectiv cea mai mare sumă este de 428 de lei pentru o familie cu patru sau mai mulţi copii". 

Ea a adăugat că există multe persoane cu venituri sub 200 de lei - este vorba de mamele care nu au o contribuţie la bugetul asigurărilor sociale, care nu au indemnizaţie de creştere a copilului şi primesc o alocaţie de 200 de lei până copilul împlineşte doi ani şi de 84 de lei ulterior. 

"Este foarte adevărat că pentru unele dintre familii, pentru 15%, conform calculelor noastre, acordarea acestui stimulent le va împiedica să intre în ajutorul de încălzire, însă fiecare beneficiar alege care sunt măsurile cele mai potrivite", a mai precizat Simean. AGERPRES

×