x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Veteranul aviaţiei române Ion Dobran a împlinit 100 de ani

Veteranul aviaţiei române Ion Dobran a împlinit 100 de ani

06 Feb 2019   •   09:01
Veteranul aviaţiei române Ion Dobran a împlinit 100 de ani

Ion Dobran, aviatorul român care în perioada celui de-al Doilea Război Mondial a doborât 18 avioane inamice, a împlinit, pe 5 februarie 100 de ani. Cu această ocazie, eroul a fost înaintat în gradul de general-locotenent şi i s-a conferit ordinul „Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler”.

Generalul Dobran s-a născut în 1919, în localitatea Văleni Podgoria din judeţul Argeş. Când era mic, obişnuia să se joace cu avioane de hârtie, pe care şi le confecţiona singur. A absolvit şcoala de aviaţie de la Cotroceni în 1941, participând la peste 300 de misiuni de luptă. A fost doborât de trei ori, dar a scăpat cu viaţă.

După război, Ion Dobran a ajuns să muncească la strungărie, la Uzina „Timpuri Noi“, iar familia sa a fost evacuată de comunişti din casa boierească de pe strada Popa Nan, primită ca dotă de la soţie. În cele din urmă a reuşit să-şi recupereze imobilul şi acum locuieşte în el.

×
Subiecte în articol: ion dobran