Alina Șerban, meteorolog ANM, a prezentat luni, la Antena 3 CNN, prognoza meteo actualizată pentru perioada următoare, subliniind că țara se confruntă cu o masă de aer rece ce va persista până la mijlocul săptămânii. Această masă de aer polar se resimte în special în jumătatea estică a țării, determinând temperaturi mai scăzute decât în mod obișnuit pentru această perioadă.
Meteorologul a explicat că valorile termice maxime vor oscila între 12 și 13 grade Celsius în zonele litorale și în depresiunile din estul Transilvaniei, în timp ce în regiunile vestice se vor înregistra maximum 23-24 de grade Celsius. În unele regiuni, cum ar fi Banatul, Crișana, Maramureșul și Oltenia, temperaturile vor depăși pragul de 20 de grade Celsius.
„Un front atmosferic rece a traversa teritoriul țării noastre și a determinat o scădere a valorilor termice, dar și apariția precipitațiilor și a unor fenomene specifice instabilității atmosferice, cum ar fi vijelii, căderi de grindină și frecvente descărcări electrice.
Ne regăsim în continuare sub influența unei mase de aer rece ce se va manifesta în mod deosebit în jumătatea de est a teritoriului, prin temperaturi mai scăzute decât în mod normal a avea la această dată.
Această masă de aer rece va persista până la mijlocul acestei săptămâni, astfel încât temperaturile maxime se vor situa în mare majoritate între 12-13 grade în zona litoralului și în depresiunile din estul Transilvaniei, până la cel mult 23-24 de grade în regiunile vestice.
Valori termice maxime, adică la amiază de 20 și ușor peste 20 de grade, vom avea doar în Banat, în Crișana, în Maramureș și prin Oltenia. În restul teritoriului vom avea valori termice sub 20 de grade Celsius.
Temperaturile minime vor fi și ele mai scăzute decât în mod normal pentru această dată, în mare parte din țară, chiar ușor negative în depresiunile din estul Transilvaniei, acolo unde vor mai atinge valori de -1 spre -2 grade, iar în celelalte regiuni vor urca până la 12-13 grade.
Acestea vor fi, de altfel, cele mai ridicate valorii minime în nopțile următoare, probabil prin zona litoralului și prin regiunile vestice.
În ce privește precipitațiile, acestea vor apărea pe arii mai restrânse, nu vor mai fi intense, mai puțin asociate cu descărcări electrice sau fenomene specifice instabilității atmosferice.
Se vor manifesta astăzi, mâine, poimâine, mnai mult în zona deluroasă și montană, în special din partea de sud a teritoriului, pe arii restrânse și nu însemnate cantitativ.
Foarte probabil că la altitudini mari vom mai avea lapoviță și ninsoare și vom mai avea ploi și prin partea de vest și de sud a teritoriului. Astăzi, în sud, mâine şi poimâine, în regiunile vestice.
De la mijlocul săptămânii sperăm într-o încălzire a vremii în toate regiunile, dar apar din nou precipitațiile, ploile, în mod deosebit, pe arii mai extinse", a spus Alina Şerban, meteorolog ANM, luni, la Antena 3 CNN.