Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de furtună pentru localităţi din şase judeţe, valabile în următoarea oră.
Potrivit meteorologilor, în localităţi din judeţele Timiş, Braşov, Harghita, Bihor, Maramureş şi Suceava, se vor semnala frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului de scurtă durată, iar ca fenomene asociate cantităţi de apă care vor atinge local 15...20 l/mp şi, posibil, grindină de mici dimensiuni.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro