x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertisment meteo pentru Bucureşti: Disconfort termic accentuat

Avertisment meteo pentru Bucureşti: Disconfort termic accentuat

17 Iun 2019   •   11:54
Avertisment meteo pentru Bucureşti: Disconfort termic accentuat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti, valabilă de la ora 10:00 şi până marţi, ora 23:00.
Potrivit meteorologilor, luni vremea va fi în continuare călduroasă în orele amiezii, când şi disconfortul termic se va menţine accentuat, indicele temperatură - umezeală (ITU) urmând a atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. 
Temperatura maximă în Bucureşti va fi de 32 - 33 de grade. Se va accentua gradul de instabilitate atmosferică şi vor fi perioade în care se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibile vijelii şi căderi de grindină, cu o probabilitate mai mare îndeosebi în orele serii şi în prima parte a nopţii.
Marţi, vremea se va menţine călduroasă în Bucureşti, iar disconfortul termic ridicat. Temperatura maximă va fi de 30 - 31 de grade. 
Începând cu ore amiezii vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuate, care se vor manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi posibile căderi de grindina. 
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza aceste mesaje prin avertizări de vreme severă imediată. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: disconfort termic