x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertisment meteorologi! Vreme închisă, cu precipitaţii mixte şi viscol la munte, în mini-vacanţa de Sf. Andrei şi 1 Decembrie

Avertisment meteorologi! Vreme închisă, cu precipitaţii mixte şi viscol la munte, în mini-vacanţa de Sf. Andrei şi 1 Decembrie

29 Noi 2017   •   15:11
Avertisment meteorologi! Vreme închisă, cu precipitaţii mixte şi viscol la munte, în mini-vacanţa de Sf. Andrei şi 1 Decembrie

Mini-vacanţa prilejuită de sărbătorirea Sfântului Andrei şi a Zilei Naţionale a României va aduce o vreme închisă, cu temperaturi normale pentru această perioadă, dar cu lapoviţă şi ninsoare la munte, ploaie şi vânt puternic în majoritatea regiunilor, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Oana Catrina. 

"Foarte important de precizat este faptul că aspectul vremii se modifică semnificativ în următoarele zile faţă de cel de astăzi. Drept urmare, Administraţia Naţională de Meteorologie a instituit o informate meteorologică ce vizează intensificări ale vântului, polei, precipitaţii mixte la munte şi cantităţi de apă moderate (...) În această mini-vacanţă, de mâine, 30 noiembrie şi până duminică, la scara întregii ţări, vremea va fi în general închisă, înnorările vor fi prezente atât ziua, cât şi noaptea şi temporar se vor semnala precipitaţii", a precizat Catrina. 

Potrivit specialistului, joi, 30 noiembrie, la nivel naţional, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. La munte vor fi ploi, lapoviţă şi ninsori, ce vor favoriza depuneri de polei. În restul teritoriului va ploua. Astfel, în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Olteniei, nord-vestul Munteniei, dar şi local în Transilvania sunt aşteptate a se cumula cantităţi de apă importante. "Vorbim de cantităţi de apă de 15-20 şi izolat 30 l/mp. Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, la rafală urmând a se depăşi viteze de 60-70 km/h, în Banat şi în zona Litoralului, şi peste 85 km/h la altitudini mari, iar stratul de zăpadă va creşte. Mâine, la orele amiezii aşteptăm temperaturi între 2 şi 15 grade Celsius" , spune meteorologul de serviciu. 

În Capitală, pe 30 noiembrie, cerul va fi acoperit. Seara şi noaptea temporar va ploua slab, iar vântul va sufla slab şi până la moderat, dar " nu ne va crea probleme", a precizat meteorologul de serviciu. Maxima se va situa în jurul valorii de 9 grade Celsius, în timp ce minima va fi de 6-7 grade Celsius, iar dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. 

De asemenea, de Ziua Naţională a României, vineri 1 Decembrie, vremea va fi închisă la nivelul întregii ţări. "Sunt aşteptate precipitaţii în partea de sud, centru şi de est a ţării şi local în restul teritoriului. Vorbim de ninsori şi lapoviţă la munte, în timp ce în partea de vest şi centru vor fi precipitaţii mixte şi doar ploi în restul teritorului. Vântul se va intensifica treptat în partea de sud, sud-est şi la munte, în special pe creste, iar la amiază sunt aşteptate temperaturi cuprinse între 3 şi 13 grade", a menţionat Catrina. 

Tot vineri, în Capitală, vremea va fi în general închisă şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura aerului va fi uşor mai ridicată decât în mod normal pentru această perioadă a anului, aceasta urmând a se situa în jurul valorii de 8 grade, în timp de minima va fi de 4-5 grade. 

Pentru ziua de sâmbătă, temporar sunt aşteptate precipitaţii local în estul şi centrul ţării, pe arii mai extinse în sud şi pe spaţii mai mici în restul teritoriului. 

"Vorbim despre precipitaţii mixte la munte şi în nord-est, unde pe spaţii restrânse pot favoriza depunerile de polei şi, mai ales, ploi în rest. Cantităţile de apă, pe arii restrânse, vor putea fi mai însemnate în partea de sud-est a ţării şi în masivele sudice. Vântul va sufla cu intensificări temporare, ziua, în zona Bărăganului, în zona Dobrogei şi în sudul Moldovei. Se vor înregistra maxime cuprinse între 0 şi 10 grade la scara întregii ţări. În Bucureşti, sâmbătă, înnorările vor persista şi va ploua aproape continuu în prima parte a intervalului, când şi vântul va prezenta intensificări temporare. Ploile se vor diminua, apoi, iar vântul va slăbi în intensitate. Maxima se va situa în jurul valorii de 8 grade Celsius", a spus reprezentanta ANM. 

Nu în ultimul rând, duminică, 3 decembrie, cerul va fi mai mult noros în toată ţara şi precipitaţii slabe în majoritatea regiunilor, ninsori în zona de munte mixte în vest, centru şi nord-est, iar în restul teritoriului vorbim doar de ploi. La scara întregii ţări, vor fi maxime între 0 şi 10 grade, uşor mai ridicate în zona Deltei Dunării şi pe Litoral. 

În ultima zi a mini-vacanţei, în Bucureşti, cerul va fi mai mult noros, trecător va ploua slab, iar vântul va prezenta intensificări temporare. Conform prognozei de specialitate, temperatura maximă va fi 7 - 8 grade Celsius, iar pe parcursul nopţii de duminică spre luni, vântul se va degaja treptat, devenind variabil, însă valorile de temperatură vor marca o scădere spre -1, chiar -2 grade Celsius, la periferia oraşului.AGERPRES

×