x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ce spune directorul ANM despre tornade. La ce trebuie să ne așteptăm în lunile mai și iunie

Ce spune directorul ANM despre tornade. La ce trebuie să ne așteptăm în lunile mai și iunie

02 Mai 2019   •   14:23
Ce spune directorul ANM despre tornade. La ce trebuie să ne așteptăm în lunile mai și iunie
Sursa foto: Captura Antena 3

Tornadele nu pot fi anticipate de autorități, iar cel mai bun mod pentru a ne proteja este fuga, să fugim din calea lor. Atenționarea vine din partea directorului ANM, Florinela Georgescu. Administrația Națională de Meteorologie a transmis șase mesaje de avertizare pentru vremea severă înainte ca fenomenul devastator să se producă, a mai spus directorul ANM. Specialiștii asociază intensificarea acestui fenomen cu încălzirea globală.

"Ni e pare, sau chiar așa este, sunt din ce în ce mai multe tornade. Este discuția de ordin științific dacă încălzirea globală reprezintă un factor favorizant pentru creșterea în număr și intensitate a acestor fenomene. e. E posibil ca astfel de fenomene să se repete în perioada următoare

Furtunile de vară, care niciodată nu trebuie să excludem posibilitatea ca, în anumite condiții, să devină foarte severe. Luna mai și luna iunie, cel puțin să nu fie lipsite de episoade cu instabilitate", a mai spus Florinela Georgescu.", a spus directorul ANM, Florinela Georgescu, la un post de televiziune.Antena 3

×
Subiecte în articol: tornade