x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de averse și vânt în 18 județe din țară

Cod galben de averse și vânt în 18 județe din țară

de Redacția Jurnalul    |    15 Iun 2023   •   10:20
Cod galben de averse și vânt în 18 județe din țară

Meteorologii au emis joi o avertizare Cod galben de averse și vânt valabilă până la ora 21.00 în 18 județe din țară.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Harghita, Covasna, Prahova, Brașov, Sibiu, Argeș, Dâmbovița, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj și Mehedinți.

În aceste zone, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină și intensificări de scurtă durată ale vântului.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

De asemenea, de joi, de la ora 21.00, până vineri, la ora 12.00, va fi Cod portocaliu în județul Caraș-Severin și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Alba și Hunedoara. Aici vor fi averse torențiale și mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

Tot de joi seara până vineri la ora 12.00, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Occidentali și Meridionali, în Oltenia și vestul Transilvaniei. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod galben averse