x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de inundații în 9 județe din vestul țării

Cod galben de inundații în 9 județe din vestul țării

18 Mar 2017   •   10:14
Cod galben de inundații în 9 județe din vestul țării
Sursa foto: Karina Knapek/INTACT IMAGES

Peste 1.400 de pompieri sunt pregătiţi să intervină în sprijinul comunităţilor afectate de fenomenele meteorologice anunţate a fi periculoase, în contextul atenţionării hidrologice de Cod Galben în nouă judeţe din ţară, informează un comunicat de presă al IGSU. 

Echipele de intervenţie vor avea la dispoziţie 360 de mijloace tehnice. 

Vineri, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis pentru perioada 18 martie, ora 16,00 - 20 martie, ora 12,00 o atenţionare Cod Galben, fiind preconizate scurgeri importante pe versanţi, viituri rapide şi creşteri de debite pe unele râuri din judeţele Alba, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare şi Timiş. 

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică pentru această perioadă, care prognozează ploi în toată ţară, ninsori în zonele de munte şi intensificări ale vântului, mai ales în zona de sud. 

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus unităţilor subordonate monitorizarea zonelor de competenţă şi adoptarea măsurilor pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea. 

Totodată, au fost verificate şi pregătite mijloacele tehnice de intervenţie la inundaţii, constând în motopompe de mare capacitate, bărci, precum şi autospeciale de stingere cu echipamente pentru evacuarea apei. 

Echipe mixte formate din pompieri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale vor executa misiuni de recunoaştere în zonele potenţial a fi afectate de inundaţii, cu accent pe starea lucrărilor de apărare, evoluţia debitelor şi a nivelurilor cursurilor de apă. 

Dacă situaţia din teren o va impune, la nivelul inspectoratele pentru situaţii de urgenţă se vor activa grupele operative şi centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, care au în componenţă reprezentanţi ai tuturor structurilor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă. 

IGSU recomandă cetăţenilor din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale, precum şi parcarea autoturismelor în zone ferite, pentru limitarea posibilele pagube generate de vântul puternic. 

Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase va fi permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. 

Sursa: Agerpres

×