x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de instabilitate atmosferică în nouă județe și de caniculă în nouă județe și în Capitală

Cod galben de instabilitate atmosferică în nouă județe și de caniculă în nouă județe și în Capitală

de Redacția Jurnalul    |    26 Iun 2024   •   10:20
Cod galben de instabilitate atmosferică în nouă județe și de caniculă în nouă județe și în Capitală

Meteorologii au emis miercuri avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică în nouă județe și de caniculă în nouă județe și în Capitală.

Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică județele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50...70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

Avertizarea Cod galben este în vigoare de miercuri de la ora 13.00 până joi la ora 6.00.

Sub avertizare Cod galben de caniculă sunt județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și Capitala.

În aceste zone, disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități și va fi caniculă. Temperaturile maxime, mai mari decât cele normale la această dată, vor fi în general de 34...35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Avertizarea este în vigoare miercuri.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod galben caniculă