"Vorbim de o formațiune depresionară extinsă în parte de nord, nord-vest, și cu deplasare către estul Europei, care a înglobat o masă de aer rece, ce a determinat scăderi ale valorilor termice chiar și în țara noastră.
Pe parcursul zilei de ieri, s-a răcit partea de sud-est a teritoriului României, semnificativ chiar, față de intervalul anterior în care am avut temperaturi de primăvară, chiar de început de vară.
Astăzi și în zilele următoare vorbim de temperaturi mai modeste.
De subliniat este vântul, care prezintă și va continua să prezinte intensificări în majoritatea regiunilor. Pe parcursul zilei de astăzi, și prima parte a zilei de mâine, în sudul și estul țării noastre. Intensificări de 45-55 km/h, iar izolat chiar 60-70 km/h. Viteze mai mari ale vântului vor fi în zonele de munte, peste 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri vorbim de rafale de 100-110 km/h, asociate și cu ninsoare, astfel încât va determina viscol și vizibilitate redusă în zona respectivă.
Precipitații vom avea în toată jumătatea de nord a țării noastre, însă vor fi pe arii restrânse, nu foarte însemnate cantitativ, și în general sub formă de ploaie.
Această masă de aer rece se va resimți în zona țării noastre, în zilele următoare, în mod deosebit în jumătatea estică", a explicat meteorologul ANM, Alina Șerban, la antena3CNN.
Coduri galben, portocaliu și roșu au fost emise în centrul, sud-estul și nord-estul continentului pentru vânt puternic, cu viteze de peste 100...110 km/h, mai ales la altitudini de peste 1000m, și pentru ninsoare.
Astfel Germania se află sub alertede cod roșu și portocaliu, înDanemarca, Letonia, Polonia și Slovacia este Cod portocaliu iar în România este cod galben de vânt și viscol în zonele montane.
Ciclonul va fi împins de o masă de aer cald, astfel că joi și vineri vremea va fi din nou caldă în majoritatea zonelor din Europa.
Ciclon polar în Europa. Vreme rece în România