x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ger cumplit sâmbătă dimineaţa în România. Minus 24 de grade în Ceahlău

Ger cumplit sâmbătă dimineaţa în România. Minus 24 de grade în Ceahlău

02 Ian 2016   •   10:43
Ger cumplit sâmbătă dimineaţa în România. Minus 24 de grade în Ceahlău

Ger cumplit sâmbătă dimineaţa în România: cea mai scăzută temperatură înregistrată la ora 9 era în vârful Toaca din Ceahlău.

Temperaturi crunte sâmbătă dimineaţa la ora 9: cel mai frig era în Creahlău, minus 24 de grade, urmat de Petroşani - minus 22 grade şiStâna de Vale, minus 21 de grade.

La MiercureaCiuc, polul frigului în mod obişnuit, au fost doar minus 10 grade.

Sâmbătă, vreme deosebit de rece, cu temperaturi maxime cuprinse între minus 8 si zero grade, transmit meteolorogii Realitatea TV.

Cerul va fi variabil, mai mult noros în regiunile estice şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, iar spre seară şi în sud-vest, iar pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-vestice, pe litoral, în deltă şi la munte.

Şi în capitală avem parte de temperaturi modeste. În condiţii de cer variabil termometrele vor indica la amiază minus 4, minus 2 grade.

La munte vreme geroasă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Peste zi nori în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, iar după-amiaza şi noaptea şi în Munţii Banatului, unde iar pe arii restrânse va ninge slab.

Vântul va avea intensificãri temporare, cu precădere pe creste. La amiază termometrle vor indica minus 7 grade la Păltiniş, minus 8 la Predeal şi Semenic, minus 10 la Sinaia, minus 5 la Stâna de Vale şi minus 18 sus pe Ceahlău.


×
Subiecte în articol: ger