x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă de la hidrologi! Pericol de inundații în cea mai mare parte a României

Alertă de la hidrologi! Pericol de inundații în cea mai mare parte a României

de Redacția Jurnalul    |    06 Aug 2023   •   15:00
Alertă de la hidrologi! Pericol de inundații în cea mai mare parte a României

Hidrologii avertizează că duminică și luni este pericol de inundații în cea mai mare parte a României. Specialiștii au emis avertizări cod galben și cod portocaliu de inundații.

Codul galben este valabil timp de 24 de ore până luni, la ora 12.00.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor sunt vizate numeroase râuri din toate regiunile țării.

Este vorba despre „bazinele hidrografice Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea (judeţele Cluj şi Bihor), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj (judeţele Harghita şi Mureş), Arieş - bazin amonte S.H. Câmpeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpeni (judeţele: Alba şi Cluj), Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare – bazin superior si afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Gelmar (judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Lugoj, Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş Severin), Olt – bazin amonte S.H. Micfalău şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău – amonte Ac. Ioneşti (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aomnte confluenţă cu râul Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele Vaslui şi Galaţi), râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).”

Codul portocaliu este valabil de duminică, la ora 15.00, până luni, la ora 9.00.

Sunt în pericol râurile din „bazinele hidrografice Jijia – bazin superior şi afluenti bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi), Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Bârlad (judeţele: Neamţ, Vaslui şi Iaşi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele Vaslui şi Galaţi), râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).”

Avertizarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 06.08.2023, ora 18.00 – 07.08.2023, ora 6.00, pe unele râuri din judeţele Iaşi, Vaslui, Constanţa şi Tulcea, au precizat hidrologii.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: inundatii cod