x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ninsoare și viscol puternice în centrul țării

Ninsoare și viscol puternice în centrul țării

de Redacția Jurnalul    |    18 Noi 2023   •   20:37
Ninsoare și viscol puternice în centrul țării
Sursa foto: DRDP Brașov

Ninsori abundente și viscol au fost raportate, sâmbătă seara, în județul Brașov. Autoritățile intervin cu utilaje de deszăpezire pe două porțiuni de drum, transmite Tudor Duțu, directorul DRDP Brașov.

Ninsorile și vântul puternic ar putea ține până la ora 00:00.

„Ninge de câteva ore abundent, avem și intensificări ale vântului, exact așa cum au prevăzut meteorologii. Preconizăm că va ninge cel puțin până la ora 00:00. Suntem pregătiți, acționăm cu trei utilaje pe porțiunea dintre Predeal și Brașov, încă trei utilaje pe DN 73A, între Predeal și Râșnov. De asemenea, avem condiții de iarnă și pe DN 1A, după Săcele, înspre Cheia și pe DN 10”, a declarat Tudor Duțu, aflat la Predeal.

Șeful DRDP Brașov face apel ca șoferii să iasă în trafic doar dacă au anvelopele de iarnă.

„Sfătuim participanții la trafic să iasă în trafic și să își continue deplasarea doar dacă au anvelope de iarnă și sunt pregătiți”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ninsori abundente viscol DRDP Brașov