x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Pericol de inundații și avertizare de ploi torențiale în Dobrogea

Pericol de inundații și avertizare de ploi torențiale în Dobrogea

13 Aug 2022   •   20:41
Pericol de inundații și avertizare de ploi torențiale în Dobrogea

Hidrologii avertizează că sâmbătă este pericol de inundații pe mai multe cursuri de apă din Dobrogea, în timp ce meteorologii au emis o avertizare de ploi torențiale valabilă în câteva localități din județul Constanța.

Avertizarea hidrologilor este valabilă sâmbătă, până la miezul nopții.

Specialiștii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor spun că din cauza „precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râurile mici din județele Constanța și Tulcea”.

Meteorologii anunță că zonele amenințate de inundații va ploua torențial. Ei au emis o averizare cod galben care este valabilă până la ora 19.00 în localitățile Cernavodă, Hârșova, Rasova, Ciobanu, Ghindărești, Saligny, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Siliștea, Saraiu și Horia dim județul Constanța.

În zonele menționate vor fi „averse din care se vor acumula peste 25-35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină, precizează Administrația Națională de Meteorologie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ploi torenţiale