x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 13, 14 şi 15 aprilie. Cum va fi vremea în Joia Mare?

Prognoza METEO pentru 13, 14 şi 15 aprilie. Cum va fi vremea în Joia Mare?

12 Apr 2017   •   19:10
Prognoza METEO pentru 13, 14 şi 15 aprilie. Cum va fi vremea în Joia Mare?
Sursa foto: Edmund Garman

Joi 2/22

Temperaturile vor fi în creștere față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord-vest, nord și la munte, unde pe arii restrânse va ploua slab, iar la altitudini mari vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Vineri 2/23

Cerul va fi predominant variabil, cu înnorări de scurtă durată în regiunile nord-vestice, nordice și estice, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în cursul zilei la munte, dar local în sud-vestul și nord-estul țării.

Sâmbătă 2/22

Vremea va fi frumoasă şi cerul va fi variabil, cu înnorări și precipitații slabe pe arii restrânse, în jumătatea de vest a țării, îndeosebi în cursul nopții, sub formã de ploaie, iar la munte va fi și lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte.

Vremea joi pe larg

Vremea se încălzeşte

Valorile termice, în creștere ușoară, se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioade în toată țara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara în Crișana, Maramureș, Transilvania, jumătatea nordică a Moldovei, precum și la munte, unde vor fi averse și descărcări electrice trecătoare. Vântul va sufla slab, cu unele intensificări la munte, în nord-vest şi centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 22 grade, iar temperaturile minime, între 0 şi 10 grade Celsius.

Temperaturi în principalele oraşe:

Bucureşti 21 soare cu nori

Craiova 20 soare cu nori

Timişoara 20 soare cu nori

Sibiu 18 soare cu nori

Suceava 15 ploaie

Galaţi 19 soare cu nori

Constanţa 14 soare cu nori

Cluj-Napoca  16 ploaie

Bacău 18 soare cu nori

Baia Mare 15 ploaie

Iaşi 18 soare cu nori

Oradea 17 ploaie

Reşiţa 22 soare cu nori

Piteşti 19 soare cu nori

Braşov 16 soare cu nori

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 06:39

Soarele apune: 19:53

Presiunea atmosferică:  759 mmHg

Viteza vântului: 8 km/h (V-SV)

×
Subiecte în articol: vremea azi vremea maine vremea pe 3 zile