x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza meteo pentru perioada următoare. Cum va fi vremea de Rusalii

Prognoza meteo pentru perioada următoare. Cum va fi vremea de Rusalii

23 Mai 2018   •   15:40
Prognoza meteo pentru perioada următoare. Cum va fi vremea de Rusalii

Vremea de Rusalii 2018 va fi în general frumoasă şi caldă cu temperaturi chiar mai ridicate pentru media acestei perioade. Potrivit ANM  la finalul lunii mai, când este și sărbătoarea de Rusalii 2018, temperaturile vor fi în creștere, după ce, la mijlocul lunii, s-au înregistrat precipitații în toată țara.

Sâmbătă, în prima zi de minivacanță, va fi vreme frumoasă în majoritatea regiunilor. În vestul țării se vor înregistra temperaturi ridicate, cuprinse între 27 – 29 de grade Celsius. În sudul țării, de asemenea, va fi cald, maximele urmând a fi cuprinse între 26 – 29 de grade. Vremea pe litoral pe 26 mai este, de asemenea, în media lunii, dar temperaturile sunt mai joase față de mediile din restul țării, cuprinse între 21 și 25 de grade Celsius. De asemenea, nu sunt excluse precipitațiile.În București va fi timp frumos, cu temperaturi de 27 – 28 de grade Celsius. În estul țării, de asemenea, va fi timp frumos, cu temperaturi între 24 – 27 de grade Celsius. La munte, în schimb, s-ar putea înregistra precipitații. Maximele sunt cuprinse între 15 – 19 grade.

Duminică, 27 mai

Vremea de Rusalii va păstra trendul din prima zi de minivacanță. Va fi cald în vestul țării, cu temperaturi între 27 și 29 grade Celsius. La fel și în sud-vestul țării, unde maximele bat tot spre 29 de grade.În sud, de asemenea, va fi frumos, cu temperaturi între 25 – 28 de grade Celsius. În estul și nordul țării temperaturile sunt puțin mai scăzute, estimate între 22 și 26 de grade. Maxime de 25-26 de grade sunt anunțate și în centrul României.La munte vor crește temperaturile, cu valor între 18 și 21 de grade, dar rămân, în continuare, șanse de precipitații.

Luni 28 mai

În a treia zi de minivacanță în sudul țării temperaturile cresc spectaculos și sunt semne de caniculă. Maximele vor fi de 28 – 30 de grade Celsius.În estul României, de asemenea, va fi mai cald, cu temperaturi între 26 – 28 de grade Celsius. În vestul țării, de asemenea, vor fi temperaturi ridicate. La amiază vor fi 26 – 29 de grade. În centrul  țării maximele vor fi în jurul de 26 de grade Celsius.Vremea pe litoral în ziua de luni, 28 mai, va fi mai caldă ca zilele trecute și maximele vor urca până la 24-27 de grade Celsius.În București va fi cald, prognoza indică temperaturi de 30 de grade.

×
Subiecte în articol: cum va fi vremea de rusalii 2018