x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima săptămână din 2024

Prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima săptămână din 2024

de Redacția Jurnalul    |    08 Dec 2023   •   10:30
Prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima săptămână din 2024

Temperaturi mai mari decât media, de Crăciun și normale pentru finalul de an, de Revelion - așa anunță meteorologii. În prima săptămână a anului 2024 temperaturile se vor situa ușor peste media celor specifice.

11 - 18 decembrie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice și centrale.

18 - 25 decembrie
Temperatura aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile vestice și nord-vestice.

25 decembrie 2023 - 1 ianuarie 2024
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării.

1 - 8 ianuarie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele nordice.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: prognoza sfarsit an