x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea România, sub nămeți. Cum se circulă în țară și ce drumuri sunt închise

România, sub nămeți. Cum se circulă în țară și ce drumuri sunt închise

de Redacția Jurnalul    |    20 Ian 2024   •   08:58
România, sub nămeți. Cum se circulă în țară și ce drumuri sunt închise
Sursa foto: DRDP Iași

Sâmbătă dimineața ninge pe drumurile din mai multe județe, izolat cu depunere pe partea carosabilă, iar în alte zone sunt condiții de formare a poleiului.

Traficul este îngreunat, sâmbătă dimineața, pe mai multe drumuri județe din Ilfov. A nins, iar temperatura scăzută a dus la formarea poleiului, a anunțat Consiliul Județean Ilfov.

Potrivit instituției, se intervine sâmbătă dimineața pe drumurile județene din Ilfov cu utilaje și materiale antiderapant.

„Potrivit datelor de ultimă oră transmise din teren, traficul este îngreunat pe DJ101B Ghermănești, pe DJ101C Gruiu, DJ401 Berceni, DJ101B Nuci, DJ401 Măgurele. A nins, iar temperatura scăzută a dus la formarea poleiului pe carosabil”, a anunțat CJ Ilfov.

Conform aceleiași surse, echipajele sunt în teren încă din cursul nopții, iar situația va fi monitorizată în continuare, având în vedere prognoza emisă de Administrația Națională de Meteorologie.

„Vă sfătuim să nu plecați la drum dacă nu aveți autoturismele echipate corespunzător, să păstrați distanța în trafic și să fiți vigilenți”, le recomandă șoferilor CJ Ilfov.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Trafic blocat pe DN 2, în Ilfov, din cauza unui accident. Cinci persoane, evaluate medical

Traficul este blocat sâmbătă dimineața pe DN 2, în apropiere de Șindrilița, județul Ilfov, unde a avut loc un accident, anunță Centrul Infotrafic.

Potrivit polițiștilor, traficul este întrerupt temporar, sâmbătă dimineață, pe DN 2 București – Urziceni, în afara localității Șindrilița, județul Ilfov.

Aici, două autovehicule au fost implicate într-o coliziune.

În urma accidentului, cinci persoane sunt asistate medical la fața locului.

Sunt precipitații sub formă de ninsoare, izolat cu depunere pe partea carosabilă, fără a fi impuse restricții de tonaj, în județele Argeș, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Prahova, Sibiu, Vâlcea. Se acționează cu utilaje de deszăpezire.

Precipitații sub formă de ploaie și lapoviță sunt semnalate în județele Călărași, Constanța și Maramureș, unde pe DN 18 pasurile Gutâi și Prislop sunt condiții de formare a poleiului.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov, ninge, cu tronsoane unde zăpada se depune, însă se acționează cu utilaje.

Șoferii sunt sfătuiți ca înainte de a pleca la drum să se informeze cu privire la restricțiile de trafic și la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şi să-și echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă.

Traficul rutier a fost blocat pe un Drumul Național 15 în județul Harghita, după ce un TIR a rămas blocat din cauza zăpezii. 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ninsori accidente drumuri inchise