x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vin ninsorile! Meteorolog ANM: „Ne așteptăm la un strat de zăpadă consistent"

Vin ninsorile! Meteorolog ANM: „Ne așteptăm la un strat de zăpadă consistent"

21 Mar 2020   •   13:10
Vin ninsorile! Meteorolog ANM: „Ne așteptăm la un strat de zăpadă consistent"

Vremea se va răci în întreaga ţară începând de duminică, după care, spre sfârşitul săptămânii viitoare se va incălzi uşor. În Bucureşti, sâmbătă se vor înregistra temperaturi de 22-23 de grade, duminică vremea se va răci, iar de luni , va ninge moderat, stratul de zăpadă putând ajunge la 5 - 10 cm, anunţă meteorologii.

Alina Şerban, meteorologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, spune că vremea în România se va schimba radical. 

"Precipitațiile vor cuprinde toată țara și se va depune un strat consistent de zăpadă. Din această seară, în regiunea de nord și nord-est, iar de mâine, în restul țării.

Mai întâi vor fi precipitații sub formă de ploaie și lapoviță, apoi sub formă de ninsori. Se va depune strat consistent de zăpadă în jumătatea de sud", a declarat Alina Șerban.

 

Potrivit specialistului ANM, temperaturile vor scădea semnificativ.

"De la 22 de grade Celsius, luni vom avea maxime între 1 și 5 grade Celsius. În București, luni vom înregistra 1 grade Celsius. În București, va ninge începând de mâine după-amiază. Ne așteptăm la un strat de zăpadă consistent", a mai spus Alina Șerban la Antena 3.

×
Subiecte în articol: ninsoare