Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu e elegant să divulgi vârsta unei femei, mai ales când aceasta provine dintr-o familie nobiliară... Şi totuşi, excepţie de la regulă, mi s-a întâmplat să fiu, într-o situaţie specială, cel în faţa căruia poncifele au căzut, pe rând, dezvăluind una dintre cele mai intersante personalităţi feminine ale timpului nostru.
Născută pe 2 ianuarie 1964, la Bucureşti, Ariadna Avram este fiica actriţei Irina Dall, căsătorită, o vreme, cu poetul Dan Deşliu, şi la rândul ei, una dintre cele doua fiice ale pictorului şi scenografului baron George Lowendal. În anii din urmă, Ariadna a condus o afacere profitabilă în domeniul medicinii, iar astăzi ea şi-a propus să traducă în viaţă visul său şi al familiei sale de a crea un muzeu dedicat personalităţii bunicului, într-o clădire istorică din Bucureşti, construită în 1910 de arh. Petru Antonescu, în stil neoromânesc.
Aşadar, o baroneasa?
Da, o baroneasă, născută iar nu făcută. Familia sa de baroni a plecat, în 1672, din Danemarca, atunci când s-a născut Ulrich Frederick, fiul regelui Frederic al III-lea al Danemarcei şi Norvegiei. Era fiul rezultat dintr-o relaţie nelegitimă, de dragoste, a lui Frederic al III-lea, care s-a căsătorit relativ tărziu cu o nemţoaică din Hamburg. Din această poveste de dragoste a rezultat Ulrich care a fost recunoscut ca membru al familiei regale şi i s-a dat titlul Gyldenløve care înseamnă “Leul de Aur”, ca să se deosebească, deoarece Casa Regală a Danemarcei are ca emblemă trei lei de argint. Or, fii regilor, chiar dacă nu erau din căsătorie legitimă, se numeau “lei de aur”. Familia s-a dezvoltat în Danemarca şi în Norvegia, iar peste un secol a ajuns în Rusia, adusă de Petru cel Mare ca să construiască flota baltică.
Povestea unui răzvrătit
Ariadna Avram e cea mai activă şi mai ambiţioasă persoană pe care am întâlnit-o vreodată la decriptara arborelui genealogic al unei familii: “Ai mei, îmi spune ea cu simplitatea celei care pare a se fi despărţit de «ai săi» doar de câteva minute în urmă, erau, toţi, ofiţeri de marină. George Lowendal a fost primul produs din zona culturală. Un răzvrătit, adică. A facut artele plastice, la Sankt Petersburg şi, contrar tradiţiei, i-a fost, de la început, ruşine faţă de colegii lui care erau săraci, că vine dintr-o familie cu bani. Aşa că s-a angajat să spele podele, să facă pantofii în restaurante, a fost actor figurant în trupa imperială, balerin, numai ca să câştige bani, aşa cum făceau şi colegii lui. Revoltaţi de aşa comportament, părinţii l-au trimis la nişte rude bogate din Sankt Petersburg, dar n-a vrut să stea acolo; a stat, în schimb, în cămine, cu colegii lui şi cred că răzvrătirea lui socială a dus şi la răzvrătirea lui în pictură. El a creat un suflu nou în scenografia românească, tocmai pentru că era un răzvrătit şi pe fondul ăsta de personalitate a putut să creeze ceea ce a creat. Altfel, probabil că n-ar fi făcut scenografia modernă din anii ’20, la Cernăuţi şi nici n-ar fi pictat ţăranul român care, până în anii ’30, nu era la modă.
Salvându-l pe Ţarul Nicolae
Strabunicul Ariadnei, şi el pictor, a fost unul dintre apropiaţii Ţarului Nicolae al Rusiei. Deoarece i-a salvat viaţa, în cursul unui atentat, străbunicul a fost jupuit, de viu, de Armata Roşie. Mama Ariadnei îi povestea că bolşevicii i-au trasat vipuşti de general, pe tot corpul, tăindu-i pielea, în fâşii verticale. După aceea, soţia lui, mama pictorului Gorge Lowendal, a fost deportată în Uzbekistan. E, probabil, un destin comun al unor familii nobiliare să se împrăştie prin lume, să reziste şi să creeze, în jurul lor, un mediu cultural aparte, să transporte în locuri greu de iamginat cultura moştenită din generaţie în generaţie. Probabil că unul dintre motivele care l-au făcut pe George Lowendal să plece din Rusia a fost acela de a-şi urma mentorul spiritual, profesorul de desen Alexandru Petrovici Alexandrov, repartizat la Soroca. Nu a fugit, practic, de Revoluţie, ci a avut un parcurs spiritual.
Lowendal cel român
Bunicul Ariadnei ştia mai multe limbi. Nu şi româna, pe care a învăţat-o mai târziu, la Bucureşti, ulterior, vorbind foarte bine, deşi cu accent rusesc. În anii ’20, când a venit la Soroca, a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Ariadna, al cărei nume îl poartă, astăzi, nepoata sa, Ariadna Avram, contemporana noastră. Bunica era foarte talentată, a fost la viaţa ei soprană, pianistă, poetă... Interesant e că George Lowendal şi-a semnat ultimele sale tablouri “GLA”, adică “George Lowendal Ariadna”... “S-au iubit enorm, îmi spune nepoata lui, şi în arhiva pe care am organizat-o, recent, am descoperit foarte multe lucruri interesante; am tradus scrisorile dintre ei, care sunt de o mare gingăşie, delicateţe şi tandreţe... După mulţi ani, ei îşi scriau ca la început...”
O carieră de succes
Ariadna Avram n-a apucat să-şi cunoască bunicul, dar personalitatea lui a urmărit-o, mereu, în viaţă. În perioada dictaturii, a urmat facultatea de biochimie. N-a făcut cercetare în România, nici în SUA, dar printr-un fericit concurs de împrejurări a înfiinţat, în 1998, un laborator de genetică, aflat, până azi, în avangarda laboratoarelor şi o investiţie care a reprezentat un alt vis împlinit, pe lângă cel de familie.
Semicentenar Lowendal
Anul acesta, se împlinesc 50 de ani de la moartea pictorului şi scenografului George Lowendal. Ariadna e pregătită pentru mai multe expoziţii retrospctive, dar şi pentru a publica volumul de povestiri al bunicului, intitulat “Întâlnirile mele cu ţăranii”. La Fundaţia Lowendal, au loc activităţi menite să susţină tinerii artişti, cum ar fi “Concursul de scenografie” destinat studenţilor de la facultăţile cu secţii de scenografie sau festivalurile de muzică şi de teatru.
Moştenirea rămâne acasă
“Bunicul meu, despre care s-a spus că a fost, mai ales prin portretele sale de ţărani, un «Da Vinci al României», merită tot acest efort”, ne mai spune Ariadna Avram, baroneasa, prosper om de afaceri, româncă prin tot ce face pentru ţara care i-a fixat, definitiv, cetăţenia, identitatea: “Tatăl meu a fost român, mama rusoaică, bunicul român prin opţiune. Eu iubesc România, îmi place să trăiesc în România; am avut ocazia să plec, pot trăi, oricând în altă ţară; n-o fac, deoarece cred că România e o ţară în care se pot construi multe lucruri, dacă ai o echipă potrivită, indiferent de ce se întâmplă la nivel politic. România e avantajată, faţă de Vest. Avem prieteni ai căror copii au studiat în Vest şi s-au întors în România, pentru că li se pare mai intersantă România. Sunt de părere că în România există foarte multe talente şi oameni care au nevoie doar de susţinere financiară şi de ghidare. Cine a copilărit în România, poartă cu el dragostea pentru România. De aceea, conectarea cu cultura română a celor care au plecat din ţară nu poate fi decât benefică. Plecarea înseamnă plusuri şi minusuri. Cineva care a crescut, aici, nu poate să nu rezoneze la valorile româneşti.”
Citește pe Antena3.ro
