x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dragobete, Cap de primăvară

0
Autor: Luminita Ciobanu 10 Mar 2014 - 21:30
Dragobete, Cap de primăvară
Vezi galeria foto


Sărbătorit în Calendarul Popular la 24 februarie, Dragobetele, numit şi Cap de primăvară, este identificat cu Zeul Cupidon, divinitate a dragostei în mitologia romană, sau cu Eros, zeul iubirii din mitologia greacă. Personificare a dragostei pătimaşe, în mitologia românească este asociat cu Năvalnicul şi, totodată, cu momentul în care păsările călătoare revin pe meleagurile noastre, sărbătoarea fiind considerată din bătrâni începutul primăverii. “(...) La Dragobete, păsările se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte puii. Din acest motiv, ziua se numeşte, în unele aşezări din nordul Olteniei, Logodna sau Însoţitul Păsărilor. Se spune că păsările neînsoţite în această zi rămân stinghere, fără pui, până în ziua de Dragobete a anului viitor”. (Ion Ghinoiu – “Comoara satelor. Calendar popular”).

Sărbătoarea dragostei la români, concurată, de mai mulţi ani, de sărbătoarea de import a Sfântului Valentin, Dragobetele era odinioară aşteptat cu drag în lumea satului românesc. Băieţii şi fetele respectau întotdeauna sărbătoarea, pentru a fi îndrăgostiţi tot timpul anului. Se spunea că în situaţia în care, în această zi, o fată nu întâlneşte nici un băiat, tot anul nu va fi iubită. Fetele şi flăcăii din Gorj mergeau în această zi la pădure, hăulind şi chiuind, în căutarea florilor care dau de veste că iarna e pe sfârşite iar primăvara, pe aproape: ghioceii şi brânduşele. “Pretutindeni se strigă: «Dragobetele sărută fetele!» Asemănător păsărilor, fetele zburătoresc, fugă rituală care se încheie cu prinsul şi sărutatul lor de către băieţi. (...) La Dragobete se făceau leagăne atârnate de crengile copacilor, pentru fete, tinerii căutau să-şi spună cuvinte frumoase, să se picure, adică să se ciupească, să se sărute, să-şi facă legăminte de dragoste. Dragobeţi sunt numiţi feciorii cuprinşi de fiorul dragostei, dar şi mugurii culeşi de pe crengile copacilor şi puşi la ureche precum cireşele în luna mai. Fericiţi, dragobeţii se întreceau să-şi învârtă fetele în braţe”. (Ion Ghinoiu – “Comoara satelor. Calendar popular”).

În această zi, fetele, dar şi nevestele tinere obişnuiau să adune apă din zăpada netopită pe care o foloseau în anumite zile, spălându-şi ritualic faţa pentru ca tenul să le rămână frumos.

Sărbătoarea mai este numită şi “Ioan Dragobete”, “Drăgostiţele”, “Sântion de primăvară”, dar şi “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”.
În calendarul ortodox, astăzi se prăznuieşte Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul. Cum la 24 februarie se spune că primăvara înlocuieşte iarna, iar luna lui Făurar se pregăteşte să-i facă loc lunii lui Mărţişor, femeile aveau grijă să-şi protejeze pruncii cu o amuletă: un şnur din arnici roşu, împletit cu bumbac alb.

Din bătrâni se spune însă că Dragobetele ar fi fost fiu al Babei Dochia, numită şi Baba Marta, ale cărei zile sunt ţinute la început de Martie, timp ritual de nouă sau douăsprezece zile, egal cu durata urcuşului Babei Dochia cu oile, la munte, pe baza cărora se fac previziuni, numind, pentru fiecare zi, câte o femeie în vârstă şi, în raport cu vremea ­ frumoasă sau urâtă ­ este apreciată şi firea persoanei.

Tot în ziua de Dragobete, pe lângă şnurul alb-roşu, fetele obişnuiau să poarte la gât un mărţişor confecţionat dintr-un bănuţ din argint. Obiceiul din 24 februarie a fost preluat, ulterior, şi în cea dintâi zi de martie, bănuţul protector fiind prins şi la gâtul sau la mânuţele copiilor. “Este datină ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor câte o monedă de argint ori de aur la gât sau la mână. Moneda aceasta, care e, de regulă, atârnată de o cordea roşie sau de un găitan compus din două fire răsucite de mătase albă şi roşie, sau de un fir de arnici roşu şi unul de bumbac alb, se numeşte mărţişor, mărţiguş, marţ. Scopul legării sau punerii mărţişorului la gâtul sau la mâinile copiilor este de a avea noroc în decursul anului, să fie sănătoşi şi curaţi ca argintul cu venirea primăverii şi, peste vară, să nu-i apuce şi să-i scuture frigurile. Punerea sau legarea mărţişorului se întâmplă, de regulă, la 1 martie, dis-de-dimineaţă, până nu răsare soarele”. (Simion Florea Marian – “Sărbătorile la români”). Odinioară, feciorii primeau în dar, de la fete, în cea dintâi zi de martie, un mărţişor. Moda s-a schimbat apoi, fetele fiind cele care primesc mărţişoare de la băieţi, iar bănuţul de argint a fost înlocuit cu fel de fel de figurine simbolice care se poartă la rever 12 zile şi se leagă de ramura unui pom tânăr. Mărţişorul este purtat până când le iese în cale primul copac înflorit. “Talismanul” este aşezat pe o rămurea îmbobocită pentru a primi, în dar, de la copăcel, frumuseţea florilor care îl împodobesc.


Serviciul de email marketing furnizat de