Bufetul suedez: ce se face și ce nu se face

de Andreea Tiron | 19 Ian 2024 • 09:00

Sursa foto: Hepta

Deși la prima vedere nu naște mari controverse, cam toți știm cum arată un bufet suedez măcar de la petrecerea anuală a firmei sau din vreun film, se pare că lucrurile nu sunt la fel de clare când vorbim despre originea lui.

Și nici atunci când am căutat să aflăm ce se face și ce nu se face la un bufet suedez, nu am găsit reguli prea stricte.

Termenul bufet se referea inițial la mobilierul francez, bufet îl știm și noi după nume, din casele mai mari sau mai mici, de obicei așezat în locul de luat masa. Inițial sufragerie, apoi, noi cel puțin, l-am mutat în bucătărie, în anii comunismului. Dar la casele mari încă mai este în sufragerie!

Pe la 1800, pentru că nu e deloc nou modul acesta de a lua masa, după cină mai exista o masă, mai ales în sezonul balurilor. Ce-i drept era o masă mai ușoară, supeu, uneori servită sub formă de bufet (și chiar așa și numită), unde nu toți cei prezenți mănâncă în același timp. În plus, la vremea respectivă, oricât de mare era proprietatea (și era mare, dacă dădeai baluri pentru zeci sau chiar sute de persoane), nu era neapărat spațiu pentru ca toți cei prezenți să se așeze la masă. Câteodată, unii erau invitați la dineu, dar locurile la masă erau limitate (și privilegiate), urma însă balul și acolo veneau mult mai multe persoane. Nici acestea nu erau lăsate flămânde, așadar ideea de bufet era la îndemână.

Și nu doar cinele târzii puteau lua forma unui bufet. Un mic-dejun englezesc copios era în mod obișnuit servit în acest mod. Motivele erau aproximativ aceleași: nu toți ai casei se trezeau la aceeași oră, nu toată lumea mânca același lucru. Așadar în timp s-au găsit soluții inclusiv pentru a păstra mâncarea la cald. Era o formă de autoservire, chiar și când casa era plină de ajutoare.

De ce și noi îl numim bufet suedez? Pentru că scandinavilor le place să susțină că provine de la masa brännvinsbord ( de altfel o băutură alcoolică distilată), de la mijlocul secolului al XVI-lea. Acest obicei a avut apogeul la începutul secolului al XVIII-lea. Se pare că inițial era o masă unde oaspeții se adunau pentru o băutură înainte de cină. Bufetul era adesea ținut în camere diferite pentru bărbați și femei, înainte de a fi servită cina.

Conceptul de smörgåsbord a devenit cunoscut la nivel internațional la expoziția din 1939 la New York World’s Fair, deoarece suedezii au fost nevoiți să inventeze un nou mod de a prezenta cele mai bune mâncăruri locale, unui număr mare de vizitatori. Probabil atunci au început americanii să realizeze că li se potrivește ideea și că în acest mod pot etala toată mâncarea și băutura pe care mintea lor o poate imagina. Ce alt concept decât ”big” li se potrivește oare lor? De la Big Mac la Think big, totul trebuie să fie mare. Sau mult, în funcție de situație. Și cum un bufet bine organizat ar face pe oricine să saliveze de poftă, iată cât de simplu se vinde un concept la nivel mare.

Bufetul american și-a început creșterea din Las Vegas, în jurul anilor 1940. Herb McDonald a creat Buckaroo Buffet, unde oamenii puteau alege dintr-o selecție de salate, fructe de mare și mezeluri. Scopul era simplu, doar vorbim despre Vegas: să țină oamenii cât mai mult timp în cazinou pentru a le da șansa să piardă cât mai mulți bani. Uneori să și câștige, ce-i drept…Anii ’80 ai secolului trecut au fost apogeul acestui fel de a servi masa, în Statele Unite.

Revenind la bufetul nostru suedez ad litteram, un smörgåsbord modern poate fi o simplă masă cu aperitive, pâine, unt, brânză și heringul murat și marinat, sau poate fi o prezentare elaborată de zeci de feluri de mâncare calde și reci, inclusiv hering preparat în zeci de moduri, pateuri, mezeluri și salate, precum și specialități suedeze, cum ar fi gravlax (somon marinat), chiftele tare iubite și la noi sau „Jansson’s temptation”, o caserolă de cartofi, ceapă, hamsii și smântână.