x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Albena, un proiect de succes, cu cea mai bună strategie

Albena, un proiect de succes, cu cea mai bună strategie

de Diana Scarlat    |    11 Feb 2022   •   07:30
 Albena, un proiect de succes, cu cea mai bună strategie

Povestea stațiunii Albena, una dintre preferatele turiștilor români, a reușit să se păstreze pe primele locuri în topul destinațiilor de vacanță, de la înființare până astăzi, în primul rând pentru că este un proiect integrat, cu un management unitar și o viziune de dezvoltare coerentă.

Ara avantajul de a fi fost construită în inima unui imens parc natural, dar proprietarii nu au stat degeaba, ci au profitat de toate plusurile, punând și bazele unui proiect de succes de economie circulară: reciclează inteligent deșeurile, dar le și transformă în energie sau în îngrășăminte naturală pentru legumele și fructele ecologice pe care stațiunea le pune pe mesele clienților din producție proprie. Iar turiștii au parte de mâncare sănătoasă, din producția proprie a stațiunii, pe lângă toate celelalte avantaje.

 

Albena s-a înființat ca stațiune turistică pe litoralul bulgăresc la inițiativa agricultorilor din Dobrogea vecinilor noștri de la sud de Dunăre. Cu 53 de ani în urmă, agricultorii și-au dorit o stațiune la fel de frumoasă și îndrăgită ca personajul literar feminin al cărei nume îl poartă destinația turistică. Au convins Partidul Comunist Bulgar să investească în construirea acestei destinații care, deși s-a privatizat după 1990, a rămas cu un singur proprietar. „În regiunea Dobrogea a Bulgariei, cel mai bogat oraș din această zonă, Dobrich, nu avea o stațiune proprie la malul mării, în timp ce Varna avea Golden Sands, iar Burgas are propria stațiune, Sunny Beach. Denumirea i-a fost dată după numele celei mai frumoase eroine din literatura bulgară, Albena”, a explicat, pentru Jurnalul, Krasimira Stoyanova, director Albena Tour PLC, administratorul stațiunii, care coordonează inclusiv activitatea agențiilor de turism proprii ale Albenei. Stațiunea are un singur proprietar, încă de la privatizare, din 1991. Este un fel de OMD (Organizație de Management al Destinației)

 

Managementul hotelurilor, în planul de renovare

 

Cele mai multe dintre hotelurile din Albena au fost construite cu 52 de ani în urmă, iar strategia managementului unitar este aceea de a reconstrui hotelurile pe măsură ce acestea devin depășite de evoluția orizontului de așteptare al publicului țintă. Nu se construiesc mai multe camere decât au fost proiectate inițial. Dacă se demolează unele hoteluri, se reconstruiesc altele în aceleași locuri unde au fost plasate construcțiile inițiale. Este foarte important ca turiștii să beneficieze de spațiul necesar pentru a se putea relaxa, fără să se creeze aglomerație. Există un parteneriat public-privat care funcționează perfect, în folosul dezvoltării destinației turistice și al maximizării profitului. Statul asigură tot ce este nevoie într-o stațiune turistică, deși Albena nu este locuită în extrasezon. Totul funcționează unitar, cu o foarte bună organizare, iar managementul hotelurilor și al agențiilor de turism se subordonează managementului general al stațiunii. Așa se explică de ce zonele de agrement ale hotelurilor din Albena sunt deschise, nu îngrădite, ca în alte localități turistice. 

 

Agricultură ecologică locală

 

Mâncarea, vinurile și băuturile răcoritoare sunt produse locale. Astfel, nu sunt doar mai ieftine decât dacă ar fi cumpărate din alte surse, dar sunt și mai sănătoase, proaspete și ecologice. Zona de nord a Dobrogei din Bulgaria este o regiune foarte bogată și cu cele mai bune terenuri agricole. Proiectul s-a născut exact din această idee de a dezvolta turismul la malul mării, prin resursele naturale, minerale și agricole din această zonă. Cel puțin jumătate dintre legumele și fructele care sunt pe mesele din restaurantele stațiunii sunt din producția proprie, locală, iar restul se produce foarte aproape, în zona Balcic. Ceea ce nu este consumat se transformă în sucuri de fructe și răchie. Albena are și vii proprii și produce vinurile pe care turiștii le găsesc în restaurantele de aici.

Casetă

 

Stațiunea fără risc de „overbooking”

 

Fiind același patronat, este și foarte greu să existe situații neplăcute de „overbooking” (vânzarea mai multor camere decât are disponibil un hotel), pentru că atunci când se creează o astfel de situație, turiștii sunt redirecționați foarte ușor către alte baze de cazare din Albena, în condiții cel puțin la fel de bune. Fiind singura stațiune care s-a privatizat ca un întreg, toate hotelurile, toate restaurantele, terasele, barurile, piscinele și plajele aparțin aceluiași proprietar, deci pot fi gestionate printr-un management unitar. Tocmai de aceea este una dintre cele mai bune zone de turism pentru familii, pentru că există management comun. Piscinele sunt alimentate permanent cu apa minerală din această zonă. Albena are patru kilometri de plajă, iar guvernul a concesionat izvoarele de apă minerală care alimentează piscinele. 

Frumoasa Albena este un personaj feminin din literatura bulgară, foarte îndrăgit de întregul popor. Iar stațiunea care îi poartă numele s-a născut dintr-un proiect al agricultorilor dobrogeni de la sud de Dunăre care au prezentat strategia lor de dezvoltare zonală, cu 52 de ani în urmă, conducerii de la acea vreme a Bulgariei.  

 

Avem un proiect de economie circulară, astfel încât folosim biogazul pe care îl producem din deșeurile de la restaurantele noastre pentru a genera energie verde, pe care o folosim mai ales la încălzirea apei, dar și pentru fertilizatori organici. Astfel producem organic fructe și legume. 

 

Krasimira Stoyanova, director Albena Tour PLC

×