MAE anunță că „în dimineața zilei s-a publicat declarația oficială a acestui stat privind mobilizarea de luptă a armatei israeliene, începând cu data de 7 octombrie 2023 și, ținând cont de ultimul anunț al MAE privind ridicarea nivelului de alertă pentru Statul Israel MAE recomandă următoarele: cetățenilor români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Statul Israel li se recomandă să își reevalueze decizia de a călători, iar celor care se află deja pe teritoriul acestui stat să urmeze instrucțiunile autorităților locale, să se adăpostească în clădiri și, când situația va impune, să părăsească această țară”.
Totodată, din dispoziția ministrului Afacerilor Externe a fost activată la nivelul MAE Celula de Criză, care este în contact permanent cu Ambasada României la Tel Aviv și Oficiul de reprezentare al României la Ramallah, precum și cu Delegația UE din Israel, și monitorizează atent situația din teren în vederea oferirii de sprijin cetățenilor români care solicită asistență consulară.
MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în Statul Israel să își reprogrameze călătoria și să urmărească rubrica „Alerte de călătorie” de pe pagina de internet a MAE.
Cetățenii români care se află pe teritoriul acestui stat se pot adresa Ambasadei României la Tel Aviv şi își pot anunța prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare și propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro și la numărul de telefon de permanență al Ambasadei României la Tel Aviv, precum și cel al Consulatului General de la Haifa.
În Statul Israel și Fâșia Gaza au avut loc evoluții de securitate, pe parcursul nopții de 6 spre 7 octombrie 2023, când a fost lansat un număr mare de rachete din Fâșia Gaza către Statul Israel și au avut loc și infiltrări ale unor militanți la sol. Acestea atacuri s-au soldat cu victime. Operațiuni ale forțelor armate israeliene se derulează în perimetrul Fâșiei Gaza și în regiunile adiacente din Statul Israel.
ȘTIRE INIȚIALĂ MAE atenționează românii care intenționează să călătorească în Israel să își reprogrameze călătoria.
Având în vedere evenimentele recente care au constat în lansarea unui număr mare de rachete din Fâșia Gaza către teritoriul statului Israel și declarația oficială a acestui stat privind mobilizare de lupta a armatei israeliene, Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor care se află sau tranzitează acest stat să urmeze instrucțiunile autorităților locale, să se adăpostească în clădiri și, când situația va permite, părăsirea țării.
Totodată, MAE atenționează cetățenii români care intenționează să călătorească în Israel să își reprogrameze călătoria.
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Israel sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tel Aviv şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare și propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://telaviv.mae.ro, https://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en și www.mae.ro - rubrica „Sfaturi de călătorie” și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.
Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă, transmite ministerul.