x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cele mai mici prețuri pe litoralul bulgăresc sunt în luna iunie

Cele mai mici prețuri pe litoralul bulgăresc sunt în luna iunie

de Diana Scarlat    |    06 Mai 2022   •   07:15
Cele mai mici prețuri pe litoralul bulgăresc sunt în luna iunie

Românii care vor să meargă la mare în luna iunie au foarte multe avantaje. Pe lângă programele cu prețuri foarte mici din România, au și o variantă foarte ieftină la vecinii bulgari.

 

Chiar dacă nu sunt toate hotelurile deschise în prima jumătate a lunii, există suficiente oferte foarte bune, la hoteluri de trei și patru stele, chiar pe malul mării, uneori cu prețuri mai mici decât la unele pensiuni din Eforie Nord sau din Vama Veche. În această perioadă sunt foarte bine vândute și pachetele turistice în regim all inclusive, la hoteluri de patru stele, cu piscină interioară, la jumătate de preț față de cele din lunile iulie și august. În zona litoralului bulgăresc sunt și multe obiective turistice care merită să fie vizitate.

La Nisipurile de Aur, prețul unei camera duble, cu demipensiune, cu vedere la mare, la un hotel de trei stele este mai mic de 100 de lei pe zi, în această perioadă. Hotelul Ambassador este unul dintre cele mai ieftine, dar oferă condiții de cazare foarte bune, fiind situat chiar pe malul mării, în „zona zero” a stațiunii, în spatele hotelurilor de lux care au aparținut liderilor politici ai Bulgariei, până în 1990 – actualul Complex Riviera. Construcția stațiunilor de pe litoralul bulgăresc a-nceput în regimul comunist, în anii ’50. Primul hotel construit în 1954 există și astăzi și este încărcat de istorie: Hotelul Oasis, așezat chiar pe malul mării, în Complexul Riviera. Această zonă de dezvoltare a structurilor de cazare nu a fost aleasă întâmplător de specialiștii care au făcut proiectul de dezvoltare a zonei litorale. Este cea mai bună parte a litoralului, din toate punctele de vedere. Se află foarte aproape de Varna, într-o zonă acoperită de păduri și vegetație luxuriantă, ferită și de furtuni și de vântul puternic, prin așezarea între coline, unde apa mării e mai caldă decât în rest, datorită golfurilor care păstrează curenți calzi, de adâncime. Plajele sunt foarte bune și cu nisip fin. Se adaugă izvoarele de apă termominerală sulfuroasă și posibilitatea de a face tratamente balneoclimaterice. Oasis a fost, de la început, baza zonei litorale, la Nisipurile de Aur, iar în jurul acestui hotel s-a dezvoltat stațiunea. 

Arhitectura zonei cu istorie bogată

În același complex, numit „Imperial” este hotelul fostului președinte al Bulgariei – de fapt secretarul general al Partidului Comunist Bulgar, Todor Jivkov. Ghizii locali spun că președintele nu ajungea prea des la hotelul de la malul mării, dar profitau cei cu funcții importante în partid. Întreaga zonă poate fi considerată un adevărat muzeu al epocii comuniste și al tranziției către zilele noastre, unde se pot observa semnele celor două civilizații succesive. Poate chiar trei, pentru că denumirea hotelului fostului președinte comunist – Imperial – nu are nicio legătură cu perioada în care s-a dezvoltat această zonă, ci cu cea anterioară instaurării regimurilor comuniste. Hotelurile Imperial și Oasis au fost gazdele multor personalități, de-a lungul timpului. Oasis boutique hotel, de cinci stele, este în continuare într-o zonă închisă, cu pază, fiind și unul dintre cele mai scumpe hoteluri de pe litoralul Bulgariei. Resortul este oarecum retras față de restul stațiunii și ferit, în continuare, de ochii curioșilor, chiar dacă au fost desființate multe dintre garduri, fiind un adevărat muzeu de istorie recentă. Aici se pot face și cele mai bune tratamente și terapiile balneo cu apă termominerală la temperatura de 27 de grade Celsius. Cei care se cazează aici au la dispoziție și terenuri de tenis, locuri de joacă și aleile parcului cu verdeață luxuriantă și arbori tropicali din jurul hotelurilor. Arhitectura întregii zone spune și povestea ierarhiei de partid și de stat, pentru că se pot observa conexiunile dintre complexul Riviera, așezat chiar pe malul mării, și hotelurile construite strategic în spatele lui, ca niște sateliți, unde se cazau VIP-uri de rang inferior. Ambassador, situat în spatele complexului, este un fel de „satelit” al fostei zone prezidențiale.

Amplasarea lui și arhitectura dau impresia celor cazați în camerele cu vedere la mare sau celor care iau masa pe terasă că se află mult mai aproape de mare decât în realitate, construcția fiind ridicată pe o colină, cumva în prelungirea complexului prezidențial. În mod surprinzător, Ambassador este unul dintre cele mai ieftine hoteluri din stațiune. 

Excursii în împrejurimi

Cei care vor să meargă mai departe pe urmele istoriei, în alte epoci, se pot duce spre Varna – la circa 15 minute de mers cu mașina, spre sud –, una dintre cele mai vechi stațiuni de la Marea Neagră, unde existența termelor romane spune foarte mult despre valoarea terapeutică a apelor termominerale din această zonă. Iar la nord de Nisipurile de Aur se poate vizita castelul Reginei Maria a României, de la Balcic – o altă mărturie a istoriei moderne. De aici se pot face excursii la Balcic și la Varna, dar și la mănăstirea Aladzha, săpată în piatră, care se află foarte aproape de Nisipurile de Aur. Aladzha este asemănătoare cu locuri din România, dar mult mai mare. Mănăstirea Aladzha, aflată pe ţărmul bulgar al Mării Negre, a fost întemeiată în jurul secolelor XII-XIV. Prima serie de cercetări ştiinţifice și sistematice asupra peşterilor de aici a fost iniţiată abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea, sub conducerea arheologilor bulgari Karel și Herminegild Skorpil. În anul 1927 Mănăstirea Aladzha a fost declarată monument istoric naţional, iar în 1968 a fost recunoscută ca monument de arhitectură de importanţă naţională. Sunt impresionante încăperile mănăstirii, săpate în stâncă pe două niveluri, într-o faleză de calcar, cu înălţimea de aproape 40 de metri. La primul nivel sunt situate biserica mănăstirii, chiliile călugărilor, sala de mese şi bucătărie, o mică biserică recviem, cripta (osuar) şi alte încăperi gospodăreşti. Al doilea nivel reprezintă o nişă de piatră naturală, în partea de est, unde se află capela mănăstirii. La distanţa de circa 700 de metri, la vest de mănăstire, se află un grup de peşteri, cunoscut sub numele „Catacombe”. Și în România sunt mai multe astfel de mănăstiri săpate în piatră, însă nu au fost puse în valoare, fiind vizitate doar de un număr mic de cunoscători. Mănăstirea Aladzha este și un foarte bun exemplu de bune practici, pentru autoritățile din România, care ar putea copia modelul Bulgariei, astfel încât să scoată la lumină destinațiile de același fel, aflate acum în paragină, pe teritoriul țării noastre.

Un pachet turistic la un hotel de patru stele, în regim all inclusive, cu cinci nopți de cazare, la Nisipurile de Aur, costă în jur de 300 de euro, adică mai puțin de jumătate din prețurile practicate în lunile iulie și august.  

 Hotelierii organizează excursii opţionale la Varna şi la Balcic.  Români vor să viziteze şi aceste destinaţii.   

×