x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cererea turiștilor către Egipt, cu 700% mai mare decât în 2019

Cererea turiștilor către Egipt, cu 700% mai mare decât în 2019

04 Noi 2021   •   22:00
Cererea turiștilor către Egipt, cu 700% mai mare decât în 2019

Egiptul pare a fi colacul de salvare pentru industria turistică din România. Cererea turiștilor către această destinație este de 700% mai mare decât în anul 2019.

Pachetele turistice către Egipt au fost anul acesta în topul preferințelor românilor, trendul fiind păstrat și în cazul vacanțelor din perioada sărbătorilor de iarnă 2021, arată turoperatorul Cocktail Holidays.

Peste 1.600 turiști români și-au rezervat deja pachetele pentru vacanța de iarnă pe destinațiile din Egipt. În total, în ultimul an, peste 14.000 români au ajuns în această țară.

Cele mai căutate stațiuni sunt deja clasicele Hurghada și Sharm El Sheikh, unde populația locală este vaccinată în proporție de aproape 100%.

„Pe Egipt am reluat operarea anul trecut, în perioada Crăciunului, și de atunci am avut chartere constant. În contextul pandemiei, e considerat o destinație verde și, astfel, e primul an în care am putut să operăm două zboruri timp de 52 de săptămâni pe an, adică tot anul: unul spre Sharm El Sheikh, altul spre Hurghada, plus croaziere în Cairo. Peste 32% din totalul de vânzări de anul acesta a fost pe Egipt, cererea turiștilor fiind cu 700% mai mare decât în 2019. Putem spune că Egiptul a fost colacul de salvare, care ne-a ajutat în această perioadă deosebit de dificilă pentru industria turistică, în general”, spune Dan Goicea, CEO Cocktail Holidays.

Pentru a intra în Egipt, turiștii au nevoie de certificat de vaccinare acreditat COVID-19, care să ateste faptul că au fost complet vaccinați cu cel puțin 14 zile înainte de sosire ori de un test PCR negativ, test prelevat cu maximum 72 de ore înainte de călătorie.

(sursa: Mediafax)

×