Jordyn Kraemer, fata aflată în spatele blogului theblondevagabond.com, a povestit într-un articol din Elite Daily despre cum a reuşit să călătorească în 55 de ţări în cinci ani.
Aceasta începe prin a spune că primul pas pe care a trebuit să-l facă, pentru a avea un stil de viaţă ca cel pe care îl are în prezent, a fost să-şi asculte intuiţia. A renunţat la ideea de a avea o carieră tradiţională şi a dorit să-şi urmeze visul de a călători peste tot în lume.
Povestea lui Jordyn ar putea fi povestea tuturor. Aceasta şi-a luat un job obişnuit, la birou, după ce a absolvit facultatea. Însă, nu îi plăcea ceea ce făcea, motiv pentru care petrecea mare parte din timp privind fotografii din diferite locuri în care şi-ar fi dorit să fie.
După nenumărate ore la birou, a început să-şi concretizeze visul.
Aceasta spune că a ştiu că are în cotinuare nevoie de un loc de muncă, pentru că avea în cotinuare facturi de plătit, astfel că a căutat un joc care să-i ofere libertate şi care să-i permită să călătorească. Prin urmare, Jordyn a aplicat la o comapnie care o trimitea în tot felul de excursii, în poziţia de manager pentru comunitate. Avea un program flexibil, un salariu decent şi oportunitatea de a călători. În plus, aceasta era model, jobul care i-a permis să facă suficienţi bani pentru a renunţa la un loc de muncă full-time.
A călătorit în Grecia, Italia, Croaţia, Marea Britanie, Suedia, în timp ce avea aceste două joburi.
Nu a lăsat o piedică să o descurajeze.
Nimic nu vine fără ambiţie, muncă şi riscuri. Ambele companii pentru care lucra au făcut unele schimbări, aşa că a rămas fără niciun loc de muncă. Îi era frică, simţea regret şi anxietate. Jordyn spune că ar fi putut oricând să opteze pentru un loc de muncă într-o corporaţie, din nou la birou, însă nu era viaţa pe care şi-o dorea pentru ea. Cu banii pe care îi mai avea, a făcut un curs de jurnalism, special pentru călătorii, a făcut o listă cu locurile pe care voia să le vadă şi s-a vizionat acolo. A călătorit în Franţa, Liban, Spania, Portugalia, Rusia şi Turcia, pentru a face conţinut pentru blogul ei. A început să colaboreze cu hoteluri, pentru a sta gratis, în schimbul conţinutului pe site. Cu cât muncea mai mult, cu atât avea mai multe oportunităţi.
A început să scrie despre companiile de turism şi a ajuns în Maroc, Botswana, Filipine, Bali, Africa de Sud şi Peru. A început să călătorească prin iniţiativele pe care le lua, în schimbul conţinutului pe blog. De asemenea, urmărea toate zborurile ieftine de pe Momondo.
De la plaje, precum Maldive, la oraşe mari, precum Tokyo şi Bangkok, lumea nu mai avea nicio limită pentru ea. Astfel, în cinci ani a reuşit să călătorească în 55 de ţări.
Banii nu ar trebui să te sperie şi să te oprească din a-ţi atinge visul, după cum spune Jordyn.