Cappadocia, intrată destul de târziu în marele circuite turistice ale lumii, merită atenţia celui care vrea să cunoască Turcia profundă. O excursie în Cappadocia poate fi o alternativă, dar şi o completare inspirată la turul clasic al Sudului, cu Antalya şi Alanya capete de afiş. Presupunând ca alegeţi prima variantă, ideal ar fi să parcurgeţi distanţa Bucureşti-Istanbul-Kaisery cu avionul, de la Kaisery urmând să vă începeţi explorarea Cappadociei cu un microbuz sau cu o maşină închiriată.
Teritoriu fabulos care, prin ciudăţenia peisajului său, dominat de stânci ţuguiate în formă de cort, a intrat în patrimoniul mondial al umanităţii, Cappadocia seamănă, puţin, cu imaginea creata de vulcanii noroioşi de la Sărata-Monteoru, de Detunatele din Apusenii noştri, dar şi mai mult cu stâncile de la Stob, din sudul Bulgariei. Toate acestea sunt însă prea mărunte, în comparaţie cu ce oferă peisajul anatolian.
Cappadocia e vizitabilă în orice anotimp. Deşi turiştii în căutare de privelişti rafinate preferă să o vadă iarna, când stâncile se îmbracă în alb, ori toamna, când ele reflectă lumina amiezii în ocruri rarissime, Cappadocia se vizitează, cel mai mult, primavara şi vara. Climatul continental asigură, vara, zile însorite şi calde, dar şi nopţi răcoroase pentru care e bine sa aveţi haine corespunzătoare. Una dintre cauze este aceea că, nu departe de inima Cappadociei, se află muntele vulcanic Ercyes, de peste 3000 m altitudine, de pe vârfurile căruia iarna nu pleacă niciodată. Eu am văzut-o primăvara, când renaşterea vegetaţiei contrasta vădit cu peisajul lunar al lumii de piatră: nici cald, nici frig - cum e cel mai bine pentru drumeţ.
CETATEA RUPESTRĂ DE LA UCHISAR
În Cappadocia, oferta turistică e generoasă: puteţi vedea locuinţe şi biserici creştine construite în stâncă, bine conservate şi expuse muzeistic, precum în fascinantul muzeu în aer liber de la Goreme. Cele mai frumoase sunt însă localităţile în care viaţa continuă şi astăzi în spaţii troglodite şi cavernicole milenare. Una dintre aceste localităţi este Uchisar. Aşezat pe un pisc, la 1300 m altitudine, dominând văile din jur, Uchisarul poate trece drept cel mai frumos sat din Cappadocia. El e păzit de o stâncă înaltă, din vârful căreia se poate vedea Cappadocia jur imprejur pe zeci de kilometri şi la baza căreia s-au construit numeroase case din piatră, ca în modelul cetăţilor noastre ţărăneşti din Transilvania. Prin anii 1980, câteva zeci de asemenea case au fost cumpărate de un francez, care le-a transformat în hoteluri şi restaurante de piatră. Este motivul pentru care, astăzi, în sat, se vorbeşte mai mult franţuzeşte decât turceste, se joacă mai mult petanque decât se dansează din buric şi se vând mai multe numere din cotidianul Le Monde decât din orice ziar turcesc. Francezii au reuşit să utileze, în aceste labirinturi pietroase, un hotel de cinci stele cu SPA, cramă (vinurile de Cappadocia sunt renumite) restaurant cu mâncare locală şi... japoneză, piscine, sală de conferinţe. În camere: paturi ortopedice şi aşternut antialergic, cusut de mână.
Turismul a început să devină a doua ocupaţie a localnicilor, pentru care agricultura reprezenta, până acum, totul. Localnicii se ocupa, până nu demult, în special de cultura viţei-de-vie, în Valea Porumbeilor. Locul e renumit, aşa cum o arată şi denumirea, datorită numărului mare de porumbei care o populează. În unele gospodării, excrementele de porumbei ajută, şi acum, la fermentarea vinului, după o tehnică tradiţională străveche.
Aici, la Uchisar, culturile s-au aşezat în straturi: hitiţii au ocupat citadela, primii creştini au săpat capelele, iar în secolul al VIII-lea, iconoclaştii şi-au putut admira icoanele, departe de furia împăratului Leon III, care a interzis orice reprezentare a divinităţii. Legendele şi obiceiurile s-au păstrat. Până în zilele noastre, potrivit tradiţiilor musulmane aşezate peste cele creştine, nou-născuţii primesc prenumele doar în a şaptea zi, şoptit de cel mai bătrân locuitor al satului, pentru a nu-l auzi spiritele rele, iar proaspetele mame nu au voie să se privească în oglindă două săptămâni după ce au născut. Şi astăzi, în cămările din casele de piatră de la Uchisar se ţine, în amfore, "pekmez", o băutură miraculoasă pe bază de suc de struguri, despre care se crede că vindecă orice boală.
Trei-patru zile ar fi necesare pentru a vedea şi a înţelege Cappadocia, la care puteţi adăuga, în final, o fotografie de ansamblu, luată cu aparatul de fotografiat propriu, din baloanele cu aer cald care, pentru cel mult 20 de euro, vă urcă, timp de o oră şi jumătate, în al nouălea cer.