Grecia anunță deschiderea ofcială a sezonului turistic din acest an în data de 14 mai, dar turiștii din UE, inclusiv România, vor putea ajunge în această țară de la mijlocul lunii aprilie şi vor putea petrece Sărbătorile Pascale în această ţară, a declarat ministrul Turismului, Charis Theocharis, la Bucureşti.
"România este prima ţară pe care o vizităm după finalizarea planului de deschidere a sezonului. Avem un plan integrat şi vrem să arătăm că se poate face turism şi în condiţii de pandemie, iar turiştii să aibă o experienţă frumoasă şi să fie în siguranţă, ei şi ceilalţi. Grecia va fi deschisă turismului din 14 mai, dar pentru turiştii din UE şi România se va deschide din aprilie, înaintea sărbătorilor de Paşte, ştiind că ţara noastră este o destinaţie foarte populară pentru petrecerea sărbătorilor pascale. Turiştii români sunt foarte, foarte importanţi pentru noi. Nu neapărat din perspectivă economică, ci şi pentru că între cele două ţări există legături strânse, istorice şi vrem să avem graniţele deschise pentru a menţine legăturile între cele două ţări", a precizat acesta.
Moto-ul acestui sezon este "Tot ce vrei este Grecia".
Turiștii străin vor trebui să prezinte un test negativ pentru infecția cu COVID-19 la intrarea în Grecia sau să facă dovada că au fost vaccinați ori că au trecut prin boală, și să prezinte un test de anticorpi.
Aceștia ar putea fi testați aleatoriu la frontieră cu teste rapide, iar cei confirmați pozitiv vor sta în carantină într-un hotel din această țară, iar costurile de cazare vor fi suportate de Grecia. Copiii sub 10 ani nu vor fi testați. În urma discuţiilor cu hotelierii, aceștia vor oferi servicii suplimentare în contul sumelor cheltuite de turişti pentru testele Covid.
"Ne dorim ca UE să instituie rapid proceduri pentru a dezvolta şi a emite certificatul verde de sănătate, dar până atunci purtăm discuţii tehnice cu ministrul român al Turismului să acceptăm certificatele emise de statul român, în limba engleză. Ţara noastră a propus la nivelul UE certificatul încă din ianuarie şi iată că mai multe ţări doresc asta. Acum este timpul ca ţările să sprijine aprobarea şi emiterea acestor certificate. Între timp, scopul vizitei mele aici este să acceptăm un acord între cele două ţări. Sunt convins că vom rezolva aceste probleme tehnice împreună cu omologul meu", a spus Theocharis.
După finalizarea vaccinării populaţiei vulnerabile, va începe imunizarea personalului din turism.