x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Har bucovinean

Har bucovinean

25 Sep 2010   •   00:00
Har bucovinean

Măcar o dată în viaţă trebuie să ajungeţi în Bucovina. Indiferent dacă vreţi doar să vă relaxaţi într-un cadru natural neprihănit sau să fiţi oaspeţii unor pensiuni cu adevărat româneşti (în care vechile tradiţii fac parte din viaţa de zi cu zi), trebuie totuşi să treceţi pragul mănăstirilor bucovinene.

Locuri cu har, centre de cultură timp de secole, ele pot fi considerate mărturii pulsânde ale unui trecut îndepărtat. Cele mai impresionante dintre ele au fost incluse în Patrimoniul UNESCO, iar câteva oferă găzduire pentru o noapte pelerinilor, aceştia având prilejul de a asista la slujbe şi de a se înfrupta din bucatele simple monahale.


Adam arând şi Eva torcând

Biserica Arbore este ctitorie a boierului Luca Arbore, unul dintre cei mai credincioşi sfetnici ai lui Ştefan cel Mare. Arhitectura ei a fost considerată inovatoare în acele vremuri, interesantă fiind marea arcadă exterioară (un spaţiu semi închis aflat în exteriorul mănăstirii).

De asemenea, pictura (interioară şi exterioară) este opera zugravului Dragoş Coman din Iaşi care reuşeşte, în mod surprinzător, să redea influenţe occidentale, dar şi orientale (pot fi descoperite câteva elementele specifice iconografiei catolice, precum reprezentarea Sfântului Cristofor purtându-l pe umeri pe Iisus). Dar cele mai interesante sunt miniaturile de pe peretele arcadei exterioare, pelerinii putându-i vedea pe Adam arând şi pe Eva torcând. Culorile sunt, după atâtea secole, încă vii, predominând verdele şi albastrul.

Mănăstirea Arbore se află în satul Arbore (judeţul Suceava), iar pentru a ajunge aici trebuie să urmaţi traseul Suceava- Todireşti-Cacica-Arbore (aproximativ 480 kilometri de Bucureşti). Cazarea se poate face la pensiunile din Arbore, preţul unei camere nedepăşind 50 de lei pe noapte. La mică distanţă se află salina de la Cacica, unde turiştii pot vizita Lacul Sărat, Sala de dans şi cele două capele, aflate la zeci de metri în adâncul pământului.


Cea mai veche
Mănăstirea Humor este cea mai veche aşezare monahală din Moldova, fiind ctitorită în vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Se caracterizează prin forma zveltă, pridvorul deschis şi tainiţa (o încăpere bine protejată aflată la etaj, chiar deasupra mormintelor şi unde se păstrau obiectele de preţ în vreme de restrişte). Mănăstirea a fost pictată atât în interior cât şi în exterior de către zugravul Toma din Suceava. Cea mai interesantă rămâne scena asediului şi căderii Constantinopolului, redată pe peretele exterior din partea de sud. Şi tot de la Humor provin Evangheliarul (ce cuprinde o miniatură a domnitorului Ştefan cel Mare), dar şi jilţul încrustat cu capete de bour.

Mănăstirea Humor se află la 5 kilomteri de localitatea Gura Humorului (65  kilometri de Suceava), un oraş ce atrage turiştii datorită parcurilor dendrologice (găzduiesc arbori ocrotiţi) şi pârtiei de schi modernizate (cu o lungime de peste un kilometru, prevăzută cu instalaţie de nocturnă şi tunuri de zăpadă).


Legendă albastră

Mănăstirea Voroneţ este ce mai renumită dintre ctitoriile domnitorului Ştefan cel Mare, cei care îi trec pragul rămânând impresionaţi de frescele exterioare, pictate într-o neobişnuită culoare albastră. Era una dintre mănăstirile de suflet ale domnitorului (se pare că aici se aflase înainte schitul de lemn al lui Daniil Sihastrul), dovadă stând viile, prisăcile, morile şi cele trei sate ce intraseră în averea lăcaşului de cult.

Specialiştii consideră că talentaţii zugravi anonimi au reuşit să facă din Mănăstirea Voroneţ una dintre cele mai reprezentative edificii, pe măsura marilor catedrale din Apusul Europei. Astfel, peretele din partea de vest cuprinde o impresionantă scenă a Judecăţii de Apoi, în care, pe lângă simbolurile specifice iconografiei ortodoxe, apar elemente ale satului moldovenesc: costume populare şi obiecte ale vieţii de zi cu zi, realizându-se astfel o integrare a spaţiului rural moldovenesc în spaţiul divin. Pe peretele de nord pot fi observaţi Adam şi Eva, iar la intrare, chipul lui Daniil Sihastrul. Cât despre albastrul de Voroneţ... Legenda continuă.

Mănăstirea Voroneţ se află la doar câţiva kilmetri de Gura Humorului, astfel încât posibilităţile de cazare sunt numeroase. Pensiunile de două, trei sau patru margarete oferă cazare la preţuri cuprinse între 50 şi 150 de lei camera pe noapte. Multe dintre ele organizează excursii la cele mai reprezentative mănăstiri bucovinene.

Centru de cultură
Mănăstirea Moldoviţa a fost de-a lungul timpului un important centru de cultură, iar pentru protejarea ei au fost construite ziduri şi turnuri de apărare. Ştefan cel Mare a înzestrat-o cu nu mai puţin de 11 sate şi numeroase privilegii, fiind în acea vreme cel mai bogat lăcaş monahal din Moldova.

De asemenea, aici a fost înfiinţată o şcoală de copişti unde se pictau şi împodobeau cărţile bisericeşti ce circulau apoi prin toată Moldova. Din punct de vedere arhitectonic este caracterizată de pridvorul deschis şi arcadele din interior  gândite a avea formă de stea. Pictura, realizată de zugravi anonimi, are câteva elemente care o particularizează. În interior impresionează scena Răstignirii, iar în exterior Judecata de Apoi (inedit este chipul lui Mohamed, reprezentat ca unul dintre păgâni). Odată ajunşi la Moldoviţa trebuie să vizitaţi şi muzeul mănăstirii, printre obiectele preţioase numărându-se manuscrise şi cărţi bisericeşti din secolul al XV lea, broderiile dăruite de către domnitorul Ştefan cel Mare sau jilţul domnesc.

Mănăstirea Moldoviţa se află la 21 de kilometri de Gura Humorului, în vecinătatea  satului Vatra Moloviţei. Cazarea se poate face la pensiunile din localitate, preţurile variind între 80 şi 110 lei camera pe noapte.

Pelerinaje sau excursii

Dacă vreţi să vizitaţi mănăstirile din Bucovina alături de un ghid atotcunoscător, puteţi alege între pelerinajele organizate de Mitropolie sau excursiile oferite de agenţiile de turism. În primul caz, preţurile sunt mai mici (pornind de la 140 de lei), timp de două zile vizitându-se Mănăstrile Humor, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Putna, Bogdana, Pătrăuţi şi Dragomirna. Pachetul include două nopţi de cazare la Mănăstirea Putna şi transportul.

În cazul agenţiilor de turism, programul este mai amplu, cuprinzând cazare la pensiune de două stele, pensiune completă, transport, taxe de intrare. Vor fi vizitate mănăstirile bucovinene reprezentative (Agapia, Văratic, Secu, Sihăstria, Suceviţa, Moldoviţa, Dragomirna, Putna, Arbore, Humor, Voroneţ), dar şi Cetatea Neamţului, Casa memorială Ion Creangă, târgul de ceramică de la Marginea, Cetatea Suceava, Salina Cacica, Casa memorială Ciprian Porumbescu de la Stupca. Şase zile memorabile pentru aproximativ 800 de lei de persoană.

×
Subiecte în articol: descoperă românia