x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii La poalele vulcanului - In Guatemala crestinismul se impleteste cu traditiile maya

La poalele vulcanului - In Guatemala crestinismul se impleteste cu traditiile maya

de Luminita Cuna    |    16 Apr 2006   •   00:00
La poalele vulcanului - In Guatemala crestinismul se impleteste cu traditiile maya

Pe fasia de pamant care leaga cele doua Americi, unde odinioara se intindea puternicul imperiu maya, se afla unul dintre cele mai fermecatoare orase coloniale - Antigua.

Vechea capitala a Guatemalei este strajuita de trei vulcani imensi: Agua (3.766 m), Acatenango (3.976 m) si inca activul Fuego (3.763 m). Unul dintre cele mai bine pastrate orase coloniale din America Centrala, Antigua, captiveaza prin arhitectura sa coloniala numeroase ruine ale catedralelor care se inaltau candva, semete, in centrul orasului, dar care au fost ravasite de cutremurele provocate de intensa activitate vulcanica din zona. Locuitorii orasului sunt ladinos (metisi, adica amestecatura de indigeni maya cu conchistadorii spanioli) si indigenos (maya) si sunt de o ospitalitate extraordinara. Antigua se bazeaza in mare parte pe turism, de aceea vizitatorul strain gaseste in inima Americii Centrale, intr-o tara saraca, aproape tot ce are nevoie: hoteluri curate, restaurante si cafenele cu mancaruri savuroase, cafenele internet, expozitii, muzee, toate la niste preturi ridicol de mici. Cu 50 Quetzales (7-8 dolari) se asigura transportul dus-intors pana la Lacul Atitlan, la trei ore de Antigua, sau pana in Chichicastenango, un sat maya de munte renumit pentru targurile sale de textile.

FARMECUL ORASULUI. Toti vizitatorii sunt fascinati de arhitectura orasului, stil colonial spaniol, cu biserici baroce, de strazile stramte pavate cu pietre, de casutele viu colorate, cu un singur nivel, cu acoperisuri plate, peste care domina, ca un urias strajer, Vulcanul Agua.

Pe Avenida se insira magazine de textile traditionale maya si bijuterii - Guatemala este cunoscuta pentru argint si jad. Cafenelele abunda si sunt vizitate de turisti sau de clienti regulari, in genere expatriati, care au parasit tentatiile capitalismului si s-au retras in aceasta oaza de liniste, unde, nu cu foarte multi bani, se poate duce o "dolce vita". Restaurantele sunt si ele numeroase si servesc mancaruri tipice guatemaleze. In bucataria central si sud-americana se consuma mult orez (arroz), fasole boabe (frijoles), porumb (mais). La pranz si la cina se servesc diverse supe - caldos (de pui sau de gaina), pepian de pollo (o tocanita condimentata de pui si legume), revolcado (tocanita de porc cu legume), tamales (un fel de mamaliga cu pui sau porc inauntru, servita impaturita in foi de porumb legate cu ate facute tot din frunze de porumb.

AGUA. Vulcanul strajuieste orasul, o vedere superba in zilele fara ceata

SARBATORILE PASTILUI. Antigua este gazda celor mai faimoase si fastuoase manifestari in cinstea Pastilui. Postul, Saptamana Mare si Invierea sunt evenimente intampinate cu zeci de ceremonii religioase la care participa intregul oras, plus miile de pelerini care sosesc din toate partile lumii. Cele mai populare manifestari religioase sunt processiones (procesiuni, defilari pe strazile orasului) si velaciones (priveghiuri in biserici).

Guatemala este in mare majoritate o tara catolica. Dar catolicismul intalnit acolo difera enorm de cel european, prin manifestarile sale, prin faptul ca acesta este imbinat in mod natural cu elemente ale religiei maya, rezultatul fiind expresia credintei prin manifestari extrem de vizuale, puternic colorate, care vesticilor li se par naive, copilaresti. Icoane, statui impodobite la refuz, ornamente, lumanari, steaguri abunda in bisericile din Guatemala, sunt prezente in toate ritualurile religioase si alcatuiesc o interesanta fuziune intre catolicism si credinte ancestrale maya.

PASTI. Procesiunile sunt spectacole de culoare

PROCESIUNI. Pe tot parcursul Postului Mare si in fiecare zi a Saptamanii Patimilor sunt organizate aceste processiones. Drumurile orasului sunt blocate si pe strazi sunt purtate statuile Mantuitorului rastignit sau carand Crucea, a Fecioarei Maria si ale altor sfinti patroni sau icoane facatoare de minuni. Inainte de pornirea procesiunii prin oras, in drumul ei se asterne pe jos un covor de flori minunat, cu modele si culori nemaipomenite. Voluntarii muncesc toata noaptea la aceste covoare, pentru ca dimineata ele sa fie gata, iar procesiunea sa treaca peste ele. O data ce procesiunea a trecut, covoarele se strica, dar frunzele si florile ramase sunt considerate ca aduc noroc si sunt culese de spectatori. Statuile sunt scoase si purtate pe platforme pe un itinerar prestabilit, oamenii din procesiune sunt imbracati in negru, alb, mov, in costume asemanatoare cu cele purtate acum 2.000 de ani. Acestea se cumpara de la magazine specializate in comercializarea obiectelor religioase. Participantii la procesiune trebuie sa plateasca o taxa de 50 Quetzales (cam 6-7 dolari).

PIATA. Zidurile Manastirii si Colegiului Santa Clara

VELACIONE. In timpul postului, in fiecare biserica exista cate o statuie a lui Iisus intins pe giulgiu. Statuia este imbracata in catifele negre, chipul si corpul Mantuitorului intins pe jos sunt insangerate. Acestea ofera o imagine extrem de puternica, aproape socanta a momentului uciderii Mantuitorului. Vizualul este extrem de important pentru acesti oameni, totul se petrece in fata ochilor, cautand sa redea cat mai real calvarul indurat de Iisus. Statuile in marime naturala sunt bogat ornamentate, sunt imbracate in haine de catifea, Mantuitorul poarta o manta de catifea rosie sau mov, cu margini aurii. Toate statuile au peruci pentru a exprima cat mai multa viata, pentru a le asemana cat mai mult cu persoane reale. In fata altarului se alcatuieste un frumos covor - alfombra - din legume, fructe si flori (foto). Niciunde nu poti vedea o utilizare mai indemanatica si mai surprinzatoare a morcovilor, pepenilor, bananelor, porumbului ca in aceste covoare.

In fata fiecarei biserici care gazduieste un velacion exista un barbat care canta din fluier si bate intr-o toba niste ritmuri specifice. Prin acestea el anunta lumea ca poate sa vina in acea biserica la velacion. Calle de los Pasos este o strada lunga in sudul orasului, presarata cu capele. Fiecare capela reprezinta una dintre opririle lui Iisus pe drumul Golgotei. Calle de los Pasos se termina la Iglesia del Calvario, ultima oprire fiind in interiorul acestei biserici superbe.

Asistand la acest spectacol de spiritualitate expus la fiecare colt de strada, este ceva extraordinar. Credinta naiva, dar puternica a acestor oameni simpli si relativ saraci reveleaza o viata interioara bogata, cu traditii si ritualuri care in orasele lumii "moderne" au fost uitate.

ANTIGUA. O alta lume, un alt decor. Acolo simti cu adevarat bucuria de a trai si exaltarea de a descoperi lucruri noi. Inveti sa te bucuri de lucrurile simple in viata, care se uita in graba si vartejul rutinei cotidiene.


ISTORIE. Vechea capitala a regiunii pana in 1527 a fost orasul maya Iximche. Dupa invazia spaniolilor, capitala Regatului Guatemalei a fost mutata la 5 km sud- vest de actuala Antigua. Eruptiile Vulcanului Agua au distrus orasul si a fortat mutarea capitalei pe locul actualei Antigua. Dupa cutremurele din 1773, capitala a fost din nou stramutata cu 45 km sud-vest si a fost numita Ciudad de Guatemala. Antigua, adica "antica", a ramas insa un important centru economic, cultural si universitar al tarii pana astazi, desi are doar 30.000 de locuitori.
×
Subiecte în articol: meditaţie de călătorie maya antigua