Cât de uşor ne obişnuim să trăim o săptămână pe an la cota absolută a turismului all-inclusive?
Între condeiul lui Baudelaire şi penelul lui Matisse, triada "luxe, calme et volupté" avea să capete notorietate la începutul veacului al XX-lea. După o sută de ani, imaginea poantilistă a femeilor îmbăindu-se pe malul unei ape, lângă care vegheau o bărcuţă şi un pin roşu, avea să capete, în conştiinţa turistului român, o soră (nu neapărat geamănă) la fel de senzuală: baia turcească - hamam - într-un hotel cu multe stele, pe timpul unei vacanţe care conţine, cântărite cu măsurile mileniului trei, aceleaşi elemente. Lux, calm şi voluptate. Aşa ar defini un sejur all-inclusive în Turcia exclusivistă...NECESITATE SAU MODĂ? Parafrazând o "dilemă" clasică, de-acum - ce va fi fost întâi, oul sau găina? - am ajuns să ne întrebăm: oare cine s-a ivit primul: turistul sau operatorul din turism? Pentru că, este clar, unul fără celălalt nu se poate. Şi, adeseori, nu doar că depind unul de celălalt, dar se şi definesc unul în funcţie de celălalt.
În ce priveşte all-inclusive-ul pe ţărmurile egeene sau mediteraneene ale Turciei, cu siguranţă că el a început prin identificarea nevoilor turiştilor. Şi pentru că sunt turişti şi turişti, există, bineînţeles, all-inclusive şi... all-inclusive, numărul de stele înmulţindu-se în funcţie de ceea ce oferă fiecare destinaţie, fiecare hotel în parte.
Zona exclusivistă a all-inclusive-ului, aveam să ne dăm seama după o călătorie de opt zile prin mai multe staţiuni turceşti, este dată nu numaidecât de "greutatea" pachetului turistic, cât de... detalii. Cu cât mai multe nevoi ale turistului sunt rezolvate, cu cât mai multe detalii sunt aproape de perfecţiune, cu atât "exclusivismul" e mai accentuat.
Poate că acum câţiva ani, când a început "moda" acestui tip de turism, românul va fi fost interesat să aibă mâncare sănătoasă, din belşug, şi confortul dorit. O săptămână de lux şi calm să fi fost suficiente pentru a-şi încărca bateriile şi a se întoarce cu forţe noi într-o existenţă poate nu tot atât de calmă şi, uneori, nici tot atât de luxoasă.
ATENŢIE LA DETALII. După o vreme, însă, românul de o anumită condiţie - intelectuală, socială, financiară - a început să nu mai fie mulţumit cu atât. Stresul acumulat într-un an întreg trebuia eliberat. Nu erau suficiente odihna, nisipul, soarele, mâncarea bună.
Iar hotelierul turc a ştiut cum să-i ofere, "pe tavă", toate celelalte elemente care-i lipseau: posibilitatea de a practica sporturi (de la cele "liniştite" precum: înot, tenis şi golf, până la cele definite drept "extreme", precum parasailingul, divingul sau raftingul), posibilitatea de a urma diferite programe de Spa - din care n-avea să lipsească voluptuosul hamam.
Apoi: petreceri incitante pe malul mării, excursii cu duiumul, safari, concerte ş.a. Tot pentru confortul turiştilor care nu doresc să fie cuprinşi de remuşcări pentru că şi-au lăsat copiii acasă, hotelurile de lux au creat oportunităţi şi pentru cei mici, care pot fi preluaţi de angajaţi specializaţi, de la bone la instructori şi animatori, având propriile lor cluburi unde desfăşoară activităţi creative, ba chiar şi săli de mese dedicate.
Astfel, te poţi bucura în linişte de vacanţă, în vreme ce copilul tău socializează cu alţi puşti din lumea întreagă. S-au gândit turcii că, probabil, te vei plictisi la un moment dat de tot binele şi huzurul ăsta, aşa că s-au gândit şi să-ţi dea de lucru... mai bine zis, să te aducă, pentru câteva ore, în postura de învăţăcel.
Şi, da, sunt hoteluri unde te poţi înscrie la un mini-curs de bucătărie tradiţională, asta pentru a şti cum să îţi pregăteşti singur adana-kebab, dacă te apucă într-o zi pofta, acasă.
TEHNOLOGIA RĂSFĂŢULUI. Şi dacă nici toate acestea nu sunt de ajuns, atunci apare... rafinarea detaliilor. De la kiturile personale pe care le găseşti în baie, până la materialul din care sunt confecţionaţi papucii ori halatul, de la florile aşezate pe pat, seara, înainte de culcare, până la micul dejun servit pe plajă, de la posibilitatea de a face şedinţa de masaj în mijlocul naturii, până la mica ploaie care porneşte din... tavanul ceainăriei de lux, fix la ora 5, când te duci să bei o ceaşcă de ceai. De la zâmbetul larg al personalului hotelului până la atenţia cu care îţi urmăresc nevoile şi discreţia cu care le rezolvă.
Cineva numea noua formă de turism practicată de turci, în hotelurile cu un pumn de stele, folosind următoarea sintagmă: "tehnologia răsfăţului". Mă întreb doar cât se mai poate, până unde se va merge, cât de mult se mai poate amănunţi serviciul turistic all-inclusive într-o Turcie exclusivistă până în pânzele albe?
Experienţa numită "hamam"
Considerat "tabu" până nu demult, ori cel mult un exotism, "hamam"-ul ar trebui să devină o experienţă obligatorie pentru turistul occidental care ajunge în Turcia. Nimic nu se poate compara cu binefacerile acestei "băi turceşti" care este mai puţin o manifestare a voluptăţilor orientale (cum se spune adeseori) şi mai mult o formă complexă de terapie.
Apă dulce, apă sărată
Dacă apa sărată nu face bine sănătăţii dumneavoastră, puteţi foarte bine să vă îmbăiaţi în piscină. Hotelurile au amenajate, de obicei, chiar mai multe feluri de piscine, cu apă caldă sau rece, mai adânci sau mai puţin adânci. Ba chiar şi cu jacuzzi. Iar când acestea din urmă sunt amplasate pe malul mării, atunci chiar că vorbim despre răsfăţ!
Între lux şi opulenţă
Poate că unora dintre turiştii români li s-ar părea aurul aşezat din abundenţă peste tot, pe pereţi, pe feronerie etc. drept o formă de opulenţă de prost gust. Ar trebui să vă gândiţi, înainte de a judeca, la faptul că de fapt totul vine dintr-o tradiţie seculară. Vorbim mai degrabă despre o reminescenţă a luxului otoman, decât despre o opulenţă a timpurilor contemporane.