Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Echipajul Phoenix, Marius şi Cătălina Albu, a ajuns după 21 de zile de navigaţie în insula Flores, Arhipelagul Insulelor Azore. Arhipelagul este format din 9 insule de origine vulcanică situate în mijlocul Atlanticului de Nord la aproximativ 1.500 de km distanţă de coasta europeană şi 3900 de km distanţă de coasta Nord-Americană. Deşi pe harta geografică a lumii apar ca nişte puncte în imensitatea oceanului, ele formează o lume aparte iar cei care le vizitează nu le mai uită niciodată.
După aşezarea geografică insulele sunt divizate în trei grupuri bazate pe relativa lor apropiere: Grupul Occidental format din insulele Flores şi Corvo, Grupul Central format din insulele: Faial, Pico, Sao Jorge, Graciosa şi Terceira şi Grupul Oriental format din insulele: Sao Miguel şi Santa Maria.
Datorită localizării lor, climatul insulelor este temperat maritim, cu mici variaţii de temperatură. Cele mai scăzute temperaturi sunt în lunile ianuarie şi februarie: 13-14 grade, iar cele mai crescute sunt în lunile iulie şi august: 22-23 de grade. Solul vulcanic a permis dezvoltarea unei vegetaţii bogate care este un amestec între vegetaţia caracteristică zonei temperate europene şi cea tropicală africană.
Economia se bazează pe creşterea animalelor, în special vite dar şi porci, oi şi capre. Agricultura şi pescuitul sunt alte surse majore ale economiei. Deşi asemănătoare între ele, fiecare insulă are un specific aparte. Nu poţi spune că dacă ai văzut una le-ai văzut pe toate.
Fosta colonie portugheză, arhipelagul a căpătat autonomia în 1976. Insulele sunt conduse de un Guvern Regional situat în Ponta Delgada, insula Sao Miguel.
Am ajuns în insula Flores miercuri, 26 mai. Deşi eram la 5 mile distanţă vizibilitatea era foarte scăzută, insula abia se putea distinge. Flores a apărut ca un con de verdeaţă în ceaţa care învăluia oceanul. Am văzut întâi pereţi verticali conturaţi de un verde crud. O cascadă de zeci de metri înălţime se vărsa în ocean. Vegetaţia foarte bogată, pâlcuri de animale păscând pe pajişti au fost imagini care ni s-au părut de-a dreptul idilice. La ora 17.10 am ancorat în portul Lajes; în ancoraj mai erau o barcă engleză şi un catamaran francez.
A doua zi (27,05) dimineaţă am pregătit un mic-dejun copios: cartofi prăjiţi, ouă ochiuri, brânză feta şi pâine de casă. Marius tocmai terminase o nouă cură de orez. Era hămesit!
După mâncarea boierească am pus dinghile la apă şi am plecat la mal. Drumul spre centrul localităţii Lajes o ia pieptiş printre străzi înguste. Casele sunt vopsite în alb şi au toate grădiniţe cu flori multicolore. Pluteşte în aer un miros de vegetaţie şi de flori. Marius adulmecă asemeni unui ogar. Localnicii sunt foarte prietenoşi, ne salută primii. Pentru Marius Flores a fost dragoste la prima vedere; nu i-au trebuit decât zece minute ca să declare: îmi place locul ăsta!
Insula Flores măsoară 17 km în lungime şi 14 km lăţime. A fost ultima insulă descoperită de portughezi, în 1452. Localitatea în care ne aflăm, Lajes ,este una dintre cele mai vechi aşezări din insulă. Este punctul cel mai vestic din Europa. Având o populaţie de 1.500 de locuitori este una dintre cele mai mici localităţi din Portugalia.
Am străbătut cele câteva străzi ale orăşelului. Este foarte curat, te simţi într-adevăr într-un oraş european. La bibliotecă am avut acces gratuit la internet. Întorcându-ne spre port ne-am oprit la o mică terasă al cărei nume, "Paula' Place" este trecut şi în cartea pilot cu insulele din Atlantic. Aici o cunoaştem pe Paula care vorbeşte foarte bine engleza. E şi normal, a trăit 20 de ani în America. De mai mulţi ani s-a stabilit cu soţul şi cei trei copii în Flores, locul de baştină al părinţilor ei. Auzind că suntem români se entuziasmează, lucru mai rar întâlnit de noi. Ne spune că a cunoscut o familie de români, Bogdan şi Paula, care au lucrat la ea; a fost foarte mulţumită de ei. Slavă Domnului! Pentru navigatori, Paula este Doamna Rezolvă Tot. Aprovizionarea în Flores nu e chiar uşoară. Mărfurile sunt aduse cu vaporul de pe continent. Paula conduce o staţie de benzină şi motorină, are un mic bar şi un restaurant situat la ea acasă într-un cadru natural deosebit. Toţi cei care traversează Atlanticul şi opresc în Flores vor să spele rufe, să cumpere motorină, să mănânce o specialitate locală. Paula le rezolvă pe toate. Cireaşa de pe tort este internetul wireless de la terasă. Ne-am mai socializat la terasă cu un echipaj german şi unul elveţian de pe bărcile sosite în cursul nopţii.
Ne-am întors la barcă flămânzi. Tot gustând din brânza şi pâinea locală ne-am săturat. Am lăsat carnea pe a doua zi (28.05). Vineri vremea era foarte mohorâtă şi friguroasă. Am aprins cuptorul ca să încălzim în barcă. În rest am citit, am scris şi am vizionat filme. A doua zi (29.05) a decurs la fel. Doar meniul a fost diferit; salată de fasole la prânz, iahnie cu costiţă şi cârnaţi la cină. Duminică (30.05) a plouat zdravăn. Marius a colectat 30 de l de apă de ploaie. La prânz am pregătit o tochitură. Am avut acelaşi gen de activităţi. Luni (31.05) vremea era la fel de închisă, dar nu ploua. Am mers la mal; voiam să vizităm insula. Ploaia s-a pornit iar. Ne-am oprit la terasa Paulei. Am băut o cafea, ne-am verificat mesajele, am luat rufele şi ne-am retras la barcă. Vântul îşi schimbase direcţia: bătea din ESE şi portul nu este protejat pentru acest tip de vânturi; în plus barca se apropia de un vaporaş ancorat în apropiere. Marius a decis să ne mutăm. După ce am ancorat din nou, vântul s-a intensificat. Marius a luat dingyle şi cu două parâme a legat barca de digul din spatele nostru. A doua zi (1.06) vedem în sfârşit cer senin. Vântul s-a schimbat şi el; bate din SV. Bem cafeaua în cockpit. După micul dejun, Marius se dezleagă de la buoy şi de la dig ca să fim şi noi ca celelalte bărci. Azi avem program administrativ. Motorul de la dinghy refuza să mai pornească aşa că Marius îl ridică şi îi desface carburatorul. Are multă murdărie şi apă. Curăţă şi filtrele, apoi montează totul la loc. Urmează o altă muncă ingrată: desface pompa de la wc. De ceva timp curge foarte tare. Nu o putea repara în mers. Nu a fost uşor de reparat. Pentru un semering şi nişte oringuri a scos toate lucrurile din prova, inclusiv cele 4 bidoane de 20 de l cu apă. La prânz am pregătit macaroane cu brânză de capră. La ora 18 vin doi lucrători din port cu o barcă şi ne spun că trebuie să ne mutăm mai în larg deoarece a doua zi vor dinamita nişte roci. În port se construieşte o marină. Oamenii muncesc din greu, lucrarea este serioasă. Din nou ridicăm ancora, ne deplasăm în afara digului de protecţie, unde e o hulă puternică din larg. Nu se putea sta şi nici vorbă să poţi să dormi pe aşa o aliură. Parcă navigam pe furtună. Ne-am întors la vechiul ancoraj. Ca să ne mai îndulcim am făcut clătite. Dimineaţa (2.06) la ora 8 ne mutam la locul indicat. Ziua se arăta frumoasă; după ce mâncăm clătitele rămase de cu seara, plecăm la mal înarmaţi cu aparatele de filmat şi de fotografiat. Legăm dingyle la un dig unde sunt mulţi arici de mare, Marius nu e prea încântat.
Am pornit prin Lajes la vânătoare de cadre bune de de filmat şi de pozat. Insula a înflorit literalmente. N-am văzut nicăieri atâtea flori, nu degeaba se numeşte insula Flores. La o benzinărie o întâlnim pe Paula. Benzinăria e afacerea ei. Ne spune care sunt punctele de atracţie ale insulei. Îi propun un interviu pentru proiectul meu. Acceptă cu interes şi stabilim să ne întâlnim seara la ora 19. Plecăm apoi să vizităm satul vecin, Fazenda. Am găsit un supermarket. Facem aprovizionarea: carne de pasăre de curte, zarzavat de supă şi alte bunătăţi. Coborâm spre port încărcaţi de sacoşe şi aparate. Nu ne strică un pic de efort. Ne oprim la terasa Paulei pentru verificarea mesajelor. Apare şi Paula şi ne invită să facem un tur prin insulă cu maşina ei. Are ceva timp liber. Am lăsat toate cumpărăturile la bar şi am plecat. Vremea nu era grozavă, ceva nori încercau să ne acopere buna dispoziţie dar nu ne-am lăsat copleşiţi. Paula s-a arătat a fi un ghid pe cinste. Ne-a povestit despre istoria insulei, a familiei, e documentată. Am vizitat una din atracţiile pentru care este recunoscută insula: cele şapte foste cratere, vulcani stinşi, care au devenit lacuri. Se afla la altitudinea de aproximativ 600 de m. Pe măsură ce urcam spre munte temperatura scădea treptat. Am vizitat 5 dintre cele 7 lacuri, unul mai spectaculos decât altul. Soselele care străbat insula sunt impecabile, majoritatea sunt construite în ultimii ani prin finanţare de la Comunitatea Europeană. Drumurile sunt mărginite de palcuri de flori, puţine dintre ele fiind desfăcute. Anul acesta vara s-a lăsat mult aşteptată; a plouat mult şi a fost foarte frig. După lacuri, mergem în altă parte a insulei unde admirăm un monument natural unic în lume: "Rocha dos Bordoes". Este vorba de un perete vertical format din coloane subţiri de bazalt lipite între ele asemeni unei orgi dintr-o biserică catolică. Vechimea bazaltului număra secole. O altă atracţie este cascada Ribeira Grande cu o cădere de 300 de m. Am admirat-o cu respiraţia tăiată din punctul de belvedere numit Faja Grande. Am fost de-a dreptul copleşiţi de frumuseţea acestei insule. Am plecat apoi la Santa Cruz, principalul oraş al insulei situat în partea de est a insulei. Aici se afla sediul administrativ al insulei, spitalul şi aeroportul. Am făcut un tur de recunoaştere prin oraş. Ne-am întors în Lajes încărcaţi de impresii şi de bunătăţi. Reprogramez interviul deoarece Paula are treabă. Ne întoarcem în port. Dinghyle era dezumflat. La fel şi Marius; aricii de mare îşi făcuseră de cap. Chiar dacă eram obosiţi după atâta umblătură am ridicat ancora şi ne-am mutat la locul nostru din interiorul portului. Am încheiat seara cu un grătar şi un pahar.
Joi (3.06) deoarece ziua se arăta caldă am umplut duşurile cu apă şi le-am pus la soare să se încălzească. Am facut baie pe rând în cockpit. Am pregătit apoi supă de găină care a ieşit o minunăţie. La ora 16 ne-am dus acasă la Paula pentru interviu. Casa este situată pe o colină. Are o perspectivă largă spre ocean. Pe o pajişte păşteau în jur de 10 vaci. Paula ne-a arătat şi acareturile. Am văzut un garaj cât o hală; soţul ei, Julio este mecanic auto dar se ocupă şi cu pescuitul şi cu tot felul de reparaţii. Când trăieşti pe o insulă ca Flores trebuie să ştii să faci de toate.
Casa este moştenirea familiei de generaţii. Ei au adus îmbunătăţirile necesare unui trai confortabil. Una din încăperi a fost transformată în bar cu specific indian. O altă cameră este destinată unui mic restaurant: 4 mese şi un dulap pentru veselă. Mulţi localnici dar şi turişti vin seara la Paula pentru o cină cu specific portughez.
Ne-am instalat în barul intim şi am luat interviul. A ieşit foarte bine. Ne-am întors la barcă mulţumiţi. În dimineaţa următoare (4.06) am stat în barcă. După-amiază am mers din nou la Paula acasă. Urma să gătească pentru noi o mâncare cu specific portughez. Ne-am instalat în bucătăria încăpătoare. Marius a filmat tot procesul tehnologic. Este vorba de o mâncare din carne de porc, cartofi şi scoici, toate fierte într-un sos de vin. După ce mâncarea a fost gata am servit cina cu toată familia în sala de mese. La un pahar de vin alb din insula Pico le arătăm poze din România, povestim despre expediţiile noastre. Paula ne povesteşte despre mâncărurile româneşti pe care cei doi români care au lucrat la ea le-au preparat: mici, ciorbă de burta, piftie. E rândul meu să mă ofer să pregătesc ceva. M-am decis pentru ciorbă de burtă deoarece găseam toate ingredientele. Am lansat invitaţia pentru duminică. Ne-am întors la barcă târziu, la ora 23. A fost o seară agreabilă.
Sâmbătă (5.06) plecăm de dimineaţa la cumpărături. Găsesc burtă, smântână; iau şi ceva zarzavaturi. Mai am ţelină şi rădăcină de pătrunjel în frigider cumpărate din Saint Martin.
Am verificat mesajele şi am mers la barcă. Am pus cumpărăturile la locul lor şi am fiert oasele pentru ciorbă. Marius a mai reparat câte ceva. Duminică ( 6.06) după micul dejun m-am apucat serios de treabă. Nu mai pregătisem o ciorbă de burtă de un an, nu voiam să mă fac de râs. Între timp Marius a adus apă în bidoane. Ne pregăteam de plecare; voiam ca luni să părăsim Flores. Musafirii au ajuns pe la ora 19: Paula, Julio şi fiul de 17 ani, Fabio. Am aşezat masa în cabină deoarece afară era cam frig. La aperitiv am servit zacuscă bulgărească şi palincă de la prietenii din Arad. Zacusca a fost bine primită. La palincă au cerut apă; luaseră foc. Am servit apoi ciorba cu ardei iute, pătrunjel verde, în fine, tot tacâmul. Am avut succes pe toată linia. Fiecare a mai cerut o porţie. Continuăm seara la un pahar de vin. Pe la ora 22 Marius duce musafirii la ţărm. Fabio a rămas să doarmă pe barcă. Vedem împreuna Shrek III, ca nişte copii cuminţi.
Deşi a doua zi (7.06) trebuia să plecăm, ne-am răzgândit. Motivul este întemeiat. Pe insulă se afla pentru câteva zile Anne Hammick, autoarea cărţii pilot: "Atlantic Islands". Pregăteşte o reeditare a cărţii şi străbate insulele din arhipelag să constate ce schimbări au avut loc. Prin intermediul Paulei i-am solicitat un interviu; a acceptat fără rezerve. Era şi ea curioasă de altfel să cunoască doi navigatori români. Am stabilit interviul pentru ora 19 la terasa Paulei. Între timp am făcut aprovizionarea, am mai filmat şi fotografiat. Seara ne-am instalat la o masă şi, la un pahar de bere, Anne Hammick ne-a povestit cum a început să străbată Atlanticul împreună cu sora ei, prilej cu care a avut ideea de a scrie o carte despre insulele din Atlantic: Azore, Madeira, Canare, Cap Verde. Am povestit despre noi, despre influenţa pe care o are încălzirea globală asupra climei şi implicit asupra navigaţiei. I-am solicitat un autograf pe cartea pilot. Ea ne-a adresat invitaţia de a ne înscrie în Ocean Cruising Club, un club al navigatorilor care au traversat cel puţin 1000 de mile într-un ocean între doua destinaţii. După interviu ne-am luat rămas bun de la Paula şi ne-am retras la barcă. Marţi (8.08) la ora 10 am părăsit insula Flores. Prima insulă vizitată din Azore ne-a oferit o surpriză foarte plăcută. Atât locurile cât şi oamenii au fost extraordinar. Cu prima ocazie vom mai reveni.
Citește pe Antena3.ro
