Minunile din Azore – Faial, Pico, Terceira, Sao Miguel, Santa Maria

Velierul Phoenix a părăsit Insula Flores marţi, 8.07. Noua destinaţie: Insula Faial, aflată la 120 de mile distanţă. Faial este cea mai vestică insulă din Grupul Central al Arhipelagului Azore, fiind una din insulele mici; are 22 km lungime şi 15 km lăţime. Dimineaţa, după ce ne-am băut cafeaua şi am pregătit barca de drum, Marius scoate ancorele şi ieşim din port cu motorul.

Până a doua zi (9.06) am navigat cu vânt din sector N-E la 25-30 de noduri. Spre dimineaţă, vântul a mai slăbit la 22-24 de noduri. La ora 7:30, printr-o pâclă de nori vedem Insula Faial. La ora 8:00 avem în travers capul vestic al insulei: Punta dos Capelinhos. Pereţii verticali de lavă volcanică nu arată prea primitori. Pe măsură ce ne apropiem de următorul cap, insula capătă aspectul binecunoscut, asemănător insulei Flores: pâlcuri de verdeaţă, pajişti bine întreţinute, vaci care pasc. Navigăm pe lângă coastă, la o milă distanţă. La ora 11:00 depăşim capul Monte Guia, situat pe partea estică. Intrăm pe canalul dintre Insulele Faial şi Pico. Ne pocneşte un vânt din faţă de 30-33 de noduri, normal pentru acest canal. Vârful Pico are 2.351 de metri şi accelerează vântul din nord care bate de obicei în zonă. Înaintăm cu vânt strâns pe un ocean dezlănţuit. La ora 12:00 intrăm în rada portului Horta. Ancorajul e plin de veliere. În marină sunt şi mai multe. Câte trei-patru yachturi legate unele de altele la câte un dig. Pontoanele sunt pline ochi. E jale! E perioada când participanţii la ARC (Atlantic Race for Cruisers) fac stopul obligatoriu în Horta. Tot aici se opresc şi cei neînscrişi la ARC, care au traversat Atlanticul de Nord. Marina este renumită. Oferă cele mai bune servicii şi facilităţi pentru yachturi din întreg arhipelagul. Marius găseşte un loc bun şi aruncă ancorele. Grăpăm, aşa că suntem nevoiţi să mai încercăm. Vântul este la 25 de noduri şi trebuie să ne mişcăm repede. Mai încercăm încă o dată fără succes. Pe fundul bazinului e un strat de iarbă, ancora Bruce nu prinde. Marius îmi spune să mă îndrept spre ieşirea din port, timp în care el schimbă ancora Bruce cu noua achiziţie, ancora Fortress. Ne întoarcem, ancorăm din nou şi grăpăm încă o dată. Ancora nouă a prins un bolovan. Căutăm un alt loc de ancoraj în interiorul portului; Marius aruncă ancorele, dar grăpăm din nou. De data asta am "pescuit" o bucată de mochetă cu o ancoră şi un bidon de plastic cu cealaltă. Alte două bărci grăpează în vecinătate. A cincea încercare a fost cu noroc. Suntem cam aproape de digul unde este terminalul de ferryboat, dar nu mai contează. Plouă mărunt, iar Marius e frânt de oboseală şi de stres. Adoarme imediat, îmbrăcat şi încălţat. După un somn bun de două ore punem barca de serviciu la apă şi mergem în marină. Ne oprim la Office, unde facem intrarea. Aflăm că trebuie să plătim ancorajul: 5 euro pe zi. Dacă am sta în marină ne-ar costa 8 euro. Ne interesăm de aprovizionare şi de posibilitatea de a umple buteliile. La un mic supermarket ni se spune că trebuie să aducem buteliile în jumătate de oră. A doua zi, 10 iunie, e ziua naţională a Portugaliei şi va fi închis peste tot. Ne întoarcem la barcă, luăm buteliile pe care vrem să le umplem si le aducem la magazin. Avem trei butelii de cate 12 l si una de 6 l. Nu le-am mai umplut din Trinidad. Mergem apoi in pas grabit la supermarket. Cumparam mancare pentru doua zile. E forfota mare in magazin. Toti isi umplu cosurile de zici ca vine potopul. Ne-am intors la barca, am pregatit o friptura de porc cu salata. Seara cadem franti de oboseala.

A doua zi (10.06), vremea era incredibil de frumoasa. Bem cafeaua in cockpit. Dupa micul dejun ridicam ancorele, sportul nostru preferat, si ne mutam mai departe de digul pentru ferryboat. Nu vrem sa incurcam pe nimeni. Ancorele au prins bine, vom sta fara griji. Dimineata am scris articolul pentru Jurnalul National. Marius a scos toate lucrurile din magazia din pupa; a intrat apa in timpul navigatiei. La ora 13:00 mergem la dus. Este un eveniment pentru echipaj. Dusuri cu apa rece am facut si in Trinidad. Pe barca folosim dusuri de tip camping, in care incap 15 l de apa pe care le incalzim la soare. Din decembrie 2009 nu am mai facut dus cu apa calda, respectiv din Las Palmas. Am platit 1,50 euro de persoana pentru apa calda, un prosop si un sapunel. Ne-am spalat de toti banii. Cum declara si Marius in jurnalul de bord: "Am stat sub dus de parca se termina apa de pe lume si era ultimul meu dus". Ne-am intors la barca mult mai usori, mirosind frumos. In meniu avem friptura de vita la gratar, doua bucati imense. Carnea e, ca peste tot in Azore, foarte ieftina. Pana la urma, din lipsa de vant, le-am facut la cuptor. Un vin roze a tinut companie.
Vineri (11.06) am mers la marina si am insistat sa gasim un loc. Aveam multe de reparat, iar diferenta de plata nu era mare. Macar aveam apa si electricitate. Pentru barci mici se gasesc locuri mai usor. Ne-am intors la barca, am pus baloanele si, dupa ce am ridicat ancorele, ne-am indreptat spre ponton. Ne-am legat fara probleme. Facem cunostinta cu vecinii: langa noi e un olandez care sta in Horta de un an. Face reparatii la barci. Vizavi de noi e un yacht german. Cu echipajul acestuia, sot si sotie, ne-am cunoscut in Flores. Nu suntem singuri.

A doua zi (12.06), Marius a inceput reparatiile; a mutat lucrurile din prova si a lipit zona pe unde a intrat apa in timpul traversarii oceanului. Eu am pregatit o varza cu ceva carnaciori afumati.

Duminica (13.06) a fost o adevarata zi de vara. Cerul senin permitea o buna vizibilitate. Vulcanul Pico, situat pe insula cu acelasi nume la 4 mile distanta de Faial, se vedea in toata splendoarea. Am profitat de vreme si am facut fotografii ca adevarati paparazzi. Aveam subiecte din plin. In marina din Horta dainuie o traditie: toti cei care traverseaza Atlanticul de Nord lasa o urma vizibila si foarte colorata, care s-a transformat in timp intr-o expozitie inedita. Fiecare barca are o poveste pe care cei mai talentati membri ai echipajului o transpun intr-o pictura simbolica. Pe digul care imprejmuieste marina, pe zidurile din incinta sau direct pe pontonul de ciment se vad zilnic oameni trudind la aceste picturi. Operatiunea e complicata; intai trebuie sa-ti gasesti un loc liber. De regula, dupa cinci ani, culorile incep sa dispara. Daca nu se mai poate citi numele barcii si anul traversadei, se considera ca pictura poate fi inlocuita. Se curata locul cu smirghel si cu un diluant, se delimiteaza cu banda adeziva si se vopseste fondul. Se lasa la uscat de la cateva ore pana la o zi, in functie si de temperatura. Incepe apoi manifestarea talentului. Vernisajul se organizeaza ad-hoc, sunt invitati critici de arta, prieteni navigatori, localnici. Expozitia este deschisa in tot cursul anului. Am fotografiat si noi cele mai reusite exponate.

Un alt subiect fotografiat a fost vulcanul. Prea era maiestuos, prea se vedea bine! Am decis ca a doua zi sa mergem sa-l vedem de aproape. Ne-am pregatit echipamentul: pantaloni de trekking, tricouri, cate un polar in caz de vreme rea. Cu incaltamintea nu stateam bine. Am luat in rucsaci cizmele de cauciuc captusite, cumparate pentru Tara de Foc. Vom fi vulcanologii lui Pico. Am pregatit si un pachet cu mancare. Luni dimineaţă (14.06) la ora 7:00 am plecat la ferryboat. Am ajuns la Insula Pico dupa 40 de minute. Am cumparat paine si apa, am luat un taxi pana la baza vulcanului. Ne-am incaltat cu botinele si la ora 9:00 am inceput sa urcam. Am ajuns pe varf la ora 14:45. A fost un urcus greu. Nu mai suntem antrenati, iar vulcanul are 2.351 m. Vremea a fost foarte frumoasa, cald, fara vant. Am facut pozele de varf, am mancat undeva mai jos si am coborat. La ora 17:30 eram din nou in taxi. Ne-am oprit in oras la un supermarket si am cumparat vin din productia locala. Insula este renumita pentru podgorii si pentru vinuri. Ne-am intors in Horta tarziu, la ora 21:30. Eram obositi, dar multumiti.

A doua zi (15.06) ne-am dedicat muncii de creatie. Am organizat intai un brain-storming. Toti membrii echipajului au contribuit cu idei la realizarea picturii care avea sa imortalizeze trecerea velierului Phoenix, prima ambarcatiune romaneasca, prin arhipelagul Azore. Marius a plecat apoi sa cumpere vopsele si pensule. De la yachtul german Lollo capatam vopsea galbena si albastra. Marius a pregatit locul, a dat fondul cu alb. A lasat cateva ore sa se usuce, timp in care a lipit barca de serviciu. Eu am spalat toate steagurile din dotare, care s-au udat in timpul traversadei. Le-am pus la uscat pe balustrada; Phoenix arata pavoazat ca de sarbatoare. Vecinii au venit sa admire si sa fotografieze. Marius a mai dat o mana de vopsea alba ca fond. A continuat apoi munca de creatie pregatind sablonul pentru pasarea Phoenix. Trebuie sa recunoastem ca s-a inspirat de la tricourile imprimate de prietenul Tzuri.

Operatiunea a continuat si in ziua urmatoare (16.06). Eu am imortalizat pe camerele foto si video chinurile artistului Marius Albu. La ora pranzului, fresca era gata. Lasand gluma la o parte, putem spune fara falsa modestie ca in felul acesta am promovat imaginea Romaniei; pictura contine culorile drapelului si numele tarii. Am mers cu prietenii germani sa vedem desenul lor. Le-am luat un interviu. Povestea calatoriei lor e romantica. Au treversat Atlanticul pana in Caraibe. In Insula Saint Vincent s-au casatorit. Erau acum in luna de miere. I-am invitat seara la o bere la barca. Dupa-amiaza am inceput pregatirile de plecare. Marius a spalat barca, a pus apa in tanc, a strans paramele. Eu am aranjat interiorul barcii. La ora 19:00 au venit musafirii. Am stat de povesti cu Ermie si Tornstend pana la miezul noptii.

Azi (17.06) vom pleca spre urmatoarea destinatie: Insula Terceira. In portugheza, terceira inseamna a treia. Este intr-adevar a treia insula din arhipelag descoperita de portughezi si a treia ca marime. Portughezii sunt oameni practici, nu isi bat capul cu denumirile. Asa au facut si cu zilele saptamanii. Ziua de luni au numit-o "Segunda", a doua zi dupa duminica. Marti e a treia, miercuri a patra, joi a cincea, vineri a sasea. Sambata e sabato, duminica e domingo. Am fost in cursul zilei la cumparaturi, am facut iesirea. Nu ne-am grabit sa plecam. La ora 20:00 am parasit marina. Pana in Terceira sunt 69 de mile. Am navigat cu vele, dar si cu motorul.

La ora 9 dimineata (18.06) am ajuns in ancorajul din dreptul orasului Angra do Heroismo. Istoria localitatii incepe in anul 1450, cand este prima consemnare a existentei sale. In anul 1534, Angrei i se confera statutul de oras. In secolele al XVI-lea si al XVII-lea, populatia orasului a trebuit sa tina piept atacurilor piratilor spanioli, francezi, englezi, olandezi si nord-africani. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Angra a servit ca baza aeriana pentru armata americana.

Unul dintre cele mai pitoresti porturi naturale din Azore, Angra do Heroismo este protejat de dealuri inalte pline de verdeata. Este expus doar vanturilor de S-E. Cand am ajuns, in ancoraj mai erau cinci yachturi. Am pus ancorele, care au prins bine de prima data. Am servit micul dejun, ne-am odihnit un timp. La ora 11:00 am pus dinghy-ul la apa si am mers in marina din apropiere, unde am facut intrarea. Formalitatile au durat 5 minute. Am facut un tur prin marina, am vizitat facilitatile: toalete, dusuri, masinile de spalat sunt toate moderne, in spatii mari. Am pornit apoi prin oras. Angra face parte din Patrimoniul Universal UNESCO. Arhitectura vechiului oras se imbina armonios cu noile constructii care respecta un plan de sistematizare bine gandit. Nu stiu ce simt, ne indreapta direct spre piata de unde cumparam carne de vita, salata si fructe. Ne-am plimbat prin orasul care pare ca se pregateste de sarbatoare. Dupa plimbare ne-am intors la barca obositi si flamanzi.

Sambata (19.06), vremea e inchisa, ploua marunt. Dupa cafea si mic dejun iesim totusi in oras.  Aflam ca de azi incepe Festivalul "Sanjuaninas". Sarbatoarea este inchinata celebrarii Sfintilor Anton, Petru si Ioan si se desfasoara pe parcursul intregii saptamani. Minunat! Ne aflam in locul potrivit la timpul potrivit! Deschiderea va avea loc seara la ora 22:00. Televiziunea Azoreana are instalate mai multe care in fata celei mai mari catedrale din oras numita "Seă". Pe strada principala, in fata magazinelor, oamenii aliniaza scaune ca la parada. Turisti de pretutindeni se preumbla prin oras. Ne intoarcem la barca. Pregatesc un bors de vita, mancam si ne odihnim cateva ore. La ora 21:00 pregatim aparatura foto si video si plecam la datorie. De-a lungul strazii principale se intinde un covor rosu. Scaunele instalate in cursul zilei sunt ocupate de domni si doamne. In spatele lor, alti privitori isi fac loc cu greu. La balcoanele frumos modelate din fier forjat, gospodinele au scos cele mai colorate covoare sau cuverturi din material textil. Altii au pavoazat balcoanele cu ghirlande de flori sau cu funde mari. Ne-am oprit in dreptul catedralei. Avem lumina buna, cei de la televiziune au instalat mai multe reflectoare. Ne amestecam printre fotoreporteri si cameramani. Marius filmeaza, eu fac poze. Parada incepe la ora 22:00 cu defilarea mai multor formatii de muzica de fanfara. Urmeaza apoi atractia serii: carele alegorice. Temele sunt diverse: de la cele religioase la cele laice. Parada este incheiata de cele mai frumoase fete din insula, imbracate ca niste printese. Coboram incet spre marina. Peste tot sunt instalate chioscuri unde se vand diverse mancaruri si bauturi. Oamenii stau adunati in grupuri, mananca, beau, rad. E sarbatoare si toti se simt bine. Tinerii se aduna in fata unei scene instalate in marina. Mergem si noi si ocupam doua scaune. Asistam la un concert de muzica rock bine interpretat de o formatie locala. Concertul s-a incheiat la ora 2:00, dar nimeni nu se grabea sa plece. Am parasit noi scena, ne-am retras la barca.

Duminica (20.06), vremea frumoasa imbia la plimbare, dar noi nu eram in forma. Abia dupa-amiaza am reusit sa facem o incursiune pe dealul din apropierea ancorajului. Ne-am plimbat printr-o padurice cu alei pline de flori multicolore insotiti de cantecul pasarilor.

Luni (21.06), festivalul a continuat cu "tourada da corda", in traducere: lupta cu taurii de coarda. Este poate cel mai gustat spectacol in Terceira, renumit in toata lumea. Prima infatisare a avut loc pe una din strazile orasului incepand cu ora 19:00. Pe strada a fost instalata o tribuna. Cand am ajuns noi era deja ocupata. In fata magazinelor au fost aduse conteinere pe care s-au urcat in special femei si copii. M-am urcat si eu pe un conteiner alaturi de alti spectatori. Barbatii au ramas in strada. S-a dat semnalul ca a fost scos primul taur. Taurul este legat de o funie lunga pe care o manevreaza cinci barbati. Legat astfel, taurul are libertate de miscare. Cativa tineri toreadori il provoaca folosind umbrele. Taurul alearga incercand sa-i atace pe barbatii in miscare. Actiunea implica riscuri, adrenalina e la cote inalte. Au fost adusi trei tauri, unul mai nervos decat celalalt. Marius a filmat din strada. A fost luat prin surprindere de cel de-al doilea taur, a fugit si s-a urcat pe un zid. Timp de doua ore am avut actiune din plin. Dupa spectacol ne-am retras la barca.

A doua zi (22.06) am plecat in cursul diminetii sa vizitam orasul. Am fost intr-o gradina botanica, am urcat la un obelisc situat pe o colina a orasului. La final vizitam si un mare supermarket ca sa ne aprovizionam. La ora 18:00 ne-am prezentat la datorie: o noua lupta cu tauri. Actiunea se desfasoara in incinta portului. Mi-am gasit un loc pe niste pietre; am de manevrat camera foto cu teleobiectiv. Marius e in miscare. Primul taur furios a luat in coarne un barbat si l-a trantit la pamant. Am reusit sa fotografiez actiunea, desi a fost dur de privit. Omul s-a ales cu rani la cap. A venit o ambulanta, i s-au acordat primele ingrijiri si a fost dus la spital. Alte incidente nu au fost. Dupa asa un spectacol ne-am retras la barca.

Miercuri dimineata (23.06) ne-am trezit la ora 7:30. Ne-am planificat sa urcam pe un deal din apropiere, Monte Brazil. Am luat cateva sendvisuri la pachet, apa si am plecat. Am vizitat intai fortul "Sf. Ioan Botezatorul", aflat la baza dealului. Am urcat apoi pana pe culme. Aici e instalata o baterie antiaeriana din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Vedem si un telegraf vechi. Filmam, fotografiem si apoi coboram in marina. Avem de trimis materiale la ziar si la o revista. Internetul functioneaza greu, pierdem o gramada de timp. Ne intoarcem la barca. Marius pregateste gratarul. Am pus doua bucati de carne de vita care se fac repede. Dupa masa ne odihnim. Seara la ora 8 iesim in oras. La ora 21:00 incepe parada finala. Parca e si mai multa lume. Ne ocupam locurile din fata catedralei. Ne salutam cu operatorii de la televiziune. Evenimentul este prezentat in direct la televiziunea din Azore. Parada incepe in forta. Prin fata noastra trec grupuri de copii, femei si barbati care canta si danseaza. Cantecele sunt tematice, la fel e si costumatia. Fiecare trupa e insotita de o fanfara. Grupurile reprezinta fie diferite localitati din insula, fie o institutie de un anumit profil sau o firma. Nu stiu cate grupuri au fost in total, cert e ca, pe la ora doua, noi ne-am retras, dar parada nu se terminase. Am facut sute de fotografii. A fost impresionant efortul depus de locuitorii insulei pentru acest eveniment. Suntem foarte multumiti ca am putut sa fim prezenti la acest festival.

A doua zi dimineata (24.06) am inceput pregatirile de plecare. Am ridicat ancora in jurul orei 12:00. Plecam spre o noua destinatie: Insula Sao Miguel. Am navigat cu un vant de mare larg, o alura foarte placuta.

A doua zi dimineata (25.06), vantul a slabit, Marius a pus spinnaker-ul.

Insula Sao Miguel este cea mai mare insula din arhipelag. Capitala insulei, orasul Ponta Delgada, este centrul administrativ si politic al Arhipelagului Azore. Ponta Delgada adaposteste cel mai mare port comercial si cel mai important aeroport care face legatura intre arhipelag si continent. La ora 9:00 ajungem in marina si tragem la pontonul de asteptare. Mergem la birouri, unde facem intrarea; ni se repartizeaza un loc in noua marina, care nu e prea aglomerata. Dupa ce ne-am legat la ponton am luat micul dejun si ne-am odihnit o ora. Am pornit prin oras. Ca orice capitala, Ponta Delgada este un oras aglomerat: blocuri cu multe etaje, masini peste tot, agitatia specifica unei metropole. Vizitam partea veche a orasului, cu strazi mici, inguste. Biserici si catedrale intalnesti pe fiecare strada. Azi avem sarbatoare pe barca; e ziua mea de nastere, implinesc 50 de ani. Telefonul a sunat de dimineata, familia si prietenii m-au felicitat. Am sarbatorit cu Marius, primul care m-a felicitat de ziua mea. Am suflat in lumanarile surpriza care nu se mai stingeau. Seara am incheiat-o cu vizionarea unui film preferat.

Sambata (26.06) avem musafiri. La ora doua au venit copiii Paulei din Insula Flores: Alexandra (23 de ani) si Cristopher (11 ani). Fac scoala in Ponta Delgada. Alexandra se pregateste sa devina asistenta medicala. Cel mic e la gimnaziu. Dupa ce am stat la povesti, Alexndra ne-a invitat la o plimbare pe insula. Am ales o zona cu lacuri la 20 km distanta. Din pacate, ceata densa ne-a impiedicat sa vedem mai mult decat soseaua si florile de pe margine. Ne-am intors la barca dezamagiti.

Duminica (27.06), vremea s-a indreptat. Am iesit cu yachtul la o plimbare cu copiii. Am vizitat o mica insulita, Ilheu da Vila, aflata la 10 mile distanta de Ponta Delgada. Insulita este spectaculoasa, are pereti stancosi dispusi circular; in interior este un lac care are o iesire ingusta la mare. Fotografia insulei, facuta din avion, e peste tot in Azore; noi am vazut-o in Flores pe o cutie cu vin. Dupa cateva ore ne-am intors in marina. În urmatoarele doua zile, 28 si 29 iunie, am vizitat orasul, am filmat si am fotografiat, am trimis mesaje.

Miercuri (30.06) am facut o ultima aprovizionare. Marius a verificat uleiul la motor. Am pus apa in tanc si in bidoane. Dupa-amiaza am facut iesirea, am cumparat motorina. Noaptea, pe la 12, ne-am dezlegat de la ponton si am parasit Ponta Delgada. Ne-am indreptat spre ultima insula din arhipelag, Santa Maria, aflata la 50 de mile distanta. Am navigat cu un vant din sector vestic la 10-12 noduri.

Am ajuns in Santa Maria dimineata (1.07) la ora 9:00. Am intrat in noua marina, ne-am legat la un ponton. Marina este noua, la fel e si personalul. Se simte lipsa de profesionalism, sunt plini de ei, managerul se comporta ca un sef de pe la noi. Facilitatile lasa de dorit. Nu a fost de bun augur. Este pentru prima data cand am fost dezamagiti in Azore. Insula difera de celelalte. Este mult mai uscata, fiind situata mult mai jos. Oamenii nu sunt asa de prietenosi. Orasul Vila da Porto este destul de neingrijit. Multe case si gradini sunt paraginite. Singura consolare a fost accesul liber la internet. In zilele care au urmat am vizitat orasul, fortul si o gradina botanica. In marina am cunoscut o familie de navigatori irlandezi. Ne-au invitat la ei intr-o seara: i-am invitat si noi dupa doua zile.

Luni (5.07) am parasit insula; urmeaza o noua destinatie: Madeira.

Arhipelagul insulelor Azore ne-a oferit o mare surpriza. Insulele sunt spectaculoase, peisajul este variat. Oamenii sunt deosebit de prietenosi. Mancarea este buna, multe produse locale, ieftine si de calitate. Sunt numai cateva argumente care-i pot convinge pe impatimitii in ale turismului sa viziteze aceste locuri. Noi am facut-o si nu am regretat.