Navigatorii români, hai-hui printre Ciclade

Pornim la drum privind în zare noile popasuri. După o atentă analiză a cărţii-pilot ne-am decis pentru câteva insule din Arhipelagul Ciclade. Pentru mulţi, acest grup de insule, 56 de toate, reprezintă adevărata Grecie. Am ales insulele în funcţie şi de vânturile dominante în această perioadă în Marea Egee, vânturi care bat din direcţia N-N-E.

Am părăsit Zea Marina din Pireus luni, 17.08 la ora 18:00. În cursul dimineţii am făcut aprovizionarea şi am umplut tancul cu apă. Aceste lucruri, de rutină, fac parte din viaţa de navigator. Partea cu aprovizionarea îmi revine mie, Ismailul echipei. Cu o zi înainte verific ceea ce se numeşte cambuză, adică proviziile rămase. Nu e puţin lucru să ştii să faci calcule pe etape şi pe zile; se mai întâmplă să greşesc. Aşa s-a întâmplat acum, luată de val, am uitat să cumpăr un pui congelat. Am fost felicitată de căpitan, vegetarianul familiei (îi place salata - de cârnaţi!).

Am ieşit în larg, unde vântul era numai bun de drum, 15-20 de noduri. Am alternat navigaţia cu vele şi cu motor până la ora 1:20 noaptea (18.08), când vântul s-a întărit. A început să sufle în rafale de 25-30 de noduri. Ne-am legănat în fel şi chip fără să putem dormi vreunul până la ora 4:30, când am ajuns la Insula Kythnos, în golful Apokriosis. Acum, după ce am vizitat acel loc, vă spun drept că nu are nimic atractiv. Lipsa vegetaţiei, plaja cu pietriş şi două taverne nu pot convinge pe nimeni. Am plecat a doua zi (19.08) dimineaţă fără regrete.

JOS ANCORA
Am navigat nesperat de repede, cu un vânt care avea 32 de noduri, cu rafale de 38-40 de noduri. Dupa cinci ore am intrat în golful Vathi, Insula Sifnos. A fost o surpriză plăcută să vedem ceva mai multă vegetaţie pe dealurile care înconjoară golful. Casele sunt văruite în alb cu uşi şi ferestre vopsite albastru. Intrarea în ancoraj m-a bulversat puţin. Erau multe ambarcaţiuni. De pe una din bărci, un tânar a sărit gol în mare. La barca alăturată, un alt tânăr lua apă din mare într-o oală; pregătea prânzul probabil. Ca să intrăm şi noi în atmosferă am aruncat în mare o ancoră goală-goluţă. Marius a intrat decent în apă să verifice dacă ancora s-a prins. Părea că e prinsă bine. După ce am savurat o mâncarică de cartofi fără carne, am constatat cu regret că grăpam. Ancora nu s-a fixat bine pe fundul apei şi barca începea să se deplaseze; cum în jur era plin de iahturi, Marius a pornit repede motorul, ca să ne putem mişca, şi a scos ancora. Am căutat un alt loc unde să ancorăm. Am găsit în partea de est a golfului. De data asta, Marius a pus două ancore ca să fie sigur că nu mai grăpăm.

Am mers la mal şi am vizitat împrejurimile. Vahti e un sătuc pitoresc cu case de toate mărimile, înconjurate cu verdeaţă şi multe flori. Pe plajă sunt numeroase taverne. Au şi un mic magazin cu de-ale gurii. De aici am cumpărat pulpe de pui şi carne tocată, să-mi spăl obrazul faţă de căpitan. Ne-a plăcut locul şi am plănuit să mai stăm o zi. În cursul nopţii, vântul venea în rafale de pe dealurile care împrejmuiau golful. Dimineaţa (20.08) am constatat că toate bărcile au fost rotite în toate direcţiile, toţi aveau probleme cu ancorele. Ne-am sfătuit şi am hotărât să plecăm din acel loc. La ora 8:00 am părăsit golful.

Ne atrăgea următoarea destinaţie: Santorini.

LA VULCANUL SANTORINI
Această insulă, cunoscută de locuitorii ei sub denumirea de Thira, este de fapt un vulcan. Se ştie că a fost populată înainte de 2000 î.d.Hr. Atât în Thira, cât şi în Creta exista o civilizaţie minoică foarte avansată pentru acea dată. În jurul anilor 1400-1450 î.d.Hr., o puternică erupţie a distrus Insula Thira. Cercetătorii presupun că în urma exploziei s-a produs un tsunami care a distrus şi Creta. Thira este cel mai mare vulcan activ din Mediterana. Este de aproximativ cinci ori mai mare decât Krakatoa, lângă Java. Erupţia Thirei a fost estimateă ca fiind de trei ori mai mare decât cea a vulcanului Krakatoa. Thira nu se aseamănă cu alt loc din lume. Craterul lui măsoară aprox. 12 km lungime şi 8 km lăţime. Mintea nu poate cuprinde dimensiunile exploziei masive care a dislocat atât de mult material solid înlocuindu-l cu apă. Intrarea în golful Santorini ne-a lăsat pe toţi perplecşi. Fostul crater este acum acoperit de ape. Pereţii care mărginesc craterul sunt imenşi: au între 150 şi 300 m şi se continuă cam tot atât în apă. Grandios şi puţin înfricoşător în acelaşi timp. Stau bine şi mă gândesc că acest vulcan e încă active, iar noi şi Phoenix eram acolo. Recomand cu căldură vizitarea acestei insule, cu două localităţi pitoreşti: Fira (capitala) şi Oia, care sunt cocoţate pe înălţimile pereţilor vulcanici. Cea din urmă, numită şi Ia, este cel mai fotografiat sat al Greciei.

RHODOS, ARHIPELAGUL BABEL
Să revenim din casa zeilor pe iaht. Ce credeţi că făcea Ismail pe când Phoenix intra speriată în golful Santorin?! Gătea mâncarea preferată a căpitanului: borş de perişoare şi pârjoale. Cred că le-a mirosit şi insularilor de pe înălţimi borşul meu dres cu leuştean şi cimbru, că tarhon am uitat să iau de-acasă.

Până pe la ora 21:00 am bântuit prin crater căutând un loc de ancoraj. Credeam că o vom face toată noaptea; nu erau decât pereţi înalţi care nu ofereau nici un adăpost. În partea de sud a insulei am găsit un ancoraj. Era deja întuneric, iar noi eram frânţi. Abia a doua zi (21.08) am văzut unde am ancorat. Locul se numeşte Akrotiri. Este un punct de atracţie pentru turişti. În vecinătate se află o plajă, Red Beach, foarte căutată de turişti. Am stat aici câteva zile, timp în care am vizitat satele de pe insulă, am fotografiat şi filmat, am scris şi ne-am organizat pentru etapa următoare. Marţi, 25.08, am părăsit ancorajul la ora 6:30. În larg, vântul bătea cu 25 de noduri, era o mică furtună. Cel mai chinuit a fost Marius, care a tot rolat şi derolat vele din cauza vântului instabil. A doua zi (26.08) dimineaţa, vântul a mai scăzut din intensitate. În jurul orei 13:30 am ajuns la noua destinaţie: Rhodos.

Insula Rhodos este cea mai vizitată insulă din Grecia. Face parte din Arhipelagul Dodecanez, care mai cuprinde şi insule ca Patmos, Karpathos (vă sună cunoscut numele?) şi se află la 13 km distanţă de Turcia. Insula are o istorie bogată în care întâi atenienii, apoi romanii, cavalerii, turcii, italienii şi nemţii au tot ocupat-o şi au colonizat-o după chipul şi asemănarea lor. Acum, Rhodos este o insulă în care cea mai dezvoltată industrie este turismul de înalta clasă. Au tot ce le trebuie: drumuri bune, un sistem de transport pe mare, uscat şi aerian foarte bine pus la punct. Mulţi insulari vorbesc engleza, unii vorbesc fluent şi alte limbi: italiana, germana. Atracţia oraşului o reprezintă cetatea medievală, care este bine conservată. De interes pentru turişti este faptul că în cetate sunt locuinţe în care rodienii îşi duc viaţa de zi cu zi. De un şi mai mare interes a fost Colosul din Rhodos, o statuie a lui Apollo de 31 de metri, construită din bronz. A funcţionat ca far pentru vapoare timp de 70 de ani, dar s-a prăbuşit în urma unui cutremur în anul 226 î.d.Hr. Un alt punct de atracţie este şi orăşelul Lindhos cu portul deosebit de frumos şi încă o cetate medievală.

Acum ne pregătim din nou de drum. Avem oaspeţi, coproducătorul TVR a trimis echipa, formată din Codruţa Anghelescu şi Marius Neacşu, care ne va însoţi în Marea Roşie. Plecăm la 1 septembrie. Mulţumim sponsorului, Cornel Tăbăcaru, şi gazdei noastre, Jurnalul Naţional.