După includerea ţării noastre în programul Visa Waiver, paşaportul românesc se află acum pe locul 6 și oferă posibilitatea de a călători fără vize sau cu formalităţi minime în 175 de ţări. Suntem la egalitate cu Japonia, Noua Zeelandă şi Liechtenstein și înaintea Marii Britanii, Canadei și SUA.
Pe primul loc în clasament rămâne pașaportul emis de Emiratele Arabe Unite, cu care se poate călătorii fără vize în 180 de state. Pe următoarele locuri sunt Spania, Germania, Italia şi Elveţia.
La polul opus sunt Irak, Afganistan şi Siria.
Când se poate călători fără vize în SUA
Guvernul american a anunţat oficial, vineri, intrarea României în programul Visa Waiver şi a estimat că românii vor putea călători fără vize de la 31 martie 2025, când va fi implementat sistemul informatic pentru emiterea autorizațiilor electronice speciale.
Alejandro Mayorkas, şeful Departamentului Securităţii Interne, în consultare cu secretarul de stat Antony J. Blinken, a desemnat România țară participantă la Visa Waiver Program (VWP). Colaborarea și schimbul de informații aflate în centrul VWP vor spori semnificativ interesele de securitate ale Statelor Unite, pe lângă încurajarea călătoriilor și comerțului legitim între cele două națiuni, a transmis Departamentul Securităţii Interne, citat de observatornews.ro.