x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Peripeţii pe podurile Tamisei

Peripeţii pe podurile Tamisei

de Carmen Plesa    |    07 Feb 2010   •   00:00
Peripeţii pe podurile Tamisei
Sursa foto: /Afp/Mediafax

Maşini lăsate... în aer, garda lui Bill Clinton divizată, călători zgâlţâiţi serios – acestea sunt doar câteva dintre surprizele apărute pe podurile londoneze de pe Tamisa, de-a lungul timpului.



Bătrâne şi pline de istorie, ori tinere şi moderne, podurile care te trec Tamisa, la Londra, au pus de multe ori la încercare seriozitatea şi punctualitatea britanică.

Cel puţin unul dintre ele are şi o scuză muzicală pentru asta: încă de la grădiniţă, vorbitorii sau ucenicii în ale limbii engleze învaţă să fredoneze "London Bridge is falling down" (London Bridge se prăbuşeşte). Dar nu e cazul să vă orientaţi spre un pod cu o istorie mai solidă sau să coborâţi din autobuz înainte să vedeţi Tamisa.

ŞI TOTUŞI NU S-A PRĂBUŞIT...
Cum London Bridge are o istorie de vreo 2.000 de ani, e normal să fi dat în anumite momente semne de slăbiciune, însă istoria Londrei nu a înregistrat o prăbuşire notabilă a construcţiei.
Primul "London Bridge" a fost construit de romani, în jurul anului 50 d.Hr. şi era din lemn.

Momentul istoric care pare să fi stat la baza cântecelului pentru copii este însă cel din anul 1014, când regele norvegian Olaf ar fi distrus acest pod de pe Tamisa. O altă explicaţie pentru versurile cântecului ar veni din vechiul mit al sacrificiului uman care se cerea pentru ca o construcţie se dureze. Pentru ca podul să reziste ar fi fost nevoie de sacrificarea unor copii la baza construcţiei. Nu există însă dovezi arheologice că acest lucru s-a şi întâmplat.

Varianta greoaie, din Evul Mediu, a podului încurca cursul Tamisei, aşa că râul a început să îngheţe iarna. Deranjant pentru navigaţie, însă o plăcere pentru londonezi, care au organizat timp de mulţi ani în această zonă Târgurile de iarnă. Gheaţa care se forma pe Tamisa strangulată de London Bridge era atât de solidă încât şi un elefant putea trece liniştit râul, fără să apeleze la pod. Distracţia de iarnă, care includea şi fotbal pe gheaţă, s-a terminat însă cu reconstruirea podului în 1831 şi stabilizarea cursului râului.

Nici varianta modernă a podului, inaugurată în 1973, n-a fost însă scutită de aventuri. În 1983, nava de război HMS Jupiter s-a lovit de London Bridge. Pagube au înregistrat şi podul şi nava.

S-A RIDICAT CU TOT CU MAŞINI
Tower Bridge, celebrul simbol al Londrei, numit deseori greşit London Bridge, a avut parte de peripeţii şi mai puternice în istoria sa de peste 100 de ani. Partea mobilă a podului, care se deschide pentru a permite trecerea navelor mari pe Tamisa, a dat de câteva ori palpitaţii serioase. Astfel, în decembrie 1952, dintr-o greşeală a unui angajat, părţile mobile au început să se ridice înainte ca circulaţia să fi fost oprită pe pod.

Astfel că şoferul unui autobuz ajuns aproape de jumătatea podului s-a trezit că partea pe care se afla a început să urce. A ales să accelereze şi să facă un salt care l-a pus pe cealaltă parte mobilă, care nu începuse să se ridice. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

În aprilie 1968, un pilot de pe un avion de luptă a decis de capul lui să sărbătorească 50 de ani de "Royal Air Force" trecând printre pasarela podului şi partea sa mobilă. Prins de aventura sa neautorizată, a uitat să verifice şi programul podului. Astfel că s-a trezit că acesta se ridica exact când se îndrepta cu avionul spre el. Aventura s-a terminat cu bine, pentru pod şi avion, însă pilotul a fost dat afară din "Royal Air Force".

În mai 1997, podul s-a ridicat corect la ora prevăzută în program pentru a lăsa nava de croazieră Gladys să treacă pe Tamisa, fără să ţină cont de vizita lui Bill Clinton la Londra. Aşa se face că garda preşedintelui american, aşteptat în acel moment la Tower Bridge, a fost divizată de ridicarea podului, spre groaza celor care răspundeau de securitatea lui Clinton.

Preşedintele american venea cu întârziere de la un prânz luat împreună cu premierul britanic Tony Blair. "Noi am încercat să contactăm ambasada americană, dar nu a răspuns nimeni la telefon", a explicat scurt incidentul un purtător de cuvânt de la Tower Bridge.
În primăvara anului trecut, şase persoane au fost rănite după ce un lift dintr-unul dintre turnurile podului a căzut în gol câţiva metri, din cauza unui cablu care a cedat.

PODUL ZGÂLŢÂITOR AL MILENIULUI
Nici cel mai tânăr pod de pe Tamisa n-a fost scutit de peripeţii. Astfel, Millenium Bridge, podul care leagă Muzeul Tate Modern de Catedrala St. Paul, a fost închis la nici trei zile de la inaugurarea sa, în iunie 2000. Podul din oţel destinat exclusiv circulaţiei pietonilor avea o mică problemă care devenea acută atunci când era traversat de prea multă lume: se zgâlţâia îngrijorător de tare.

Podul Mileniului a fost redeschis abia în februarie 2002, după ce proiectanţii au ataşat construcţiei dispozitive care calmau vibraţiile oţelului şi făceau zgâlţâiala mai puţin sesizabilă.
Podul a mai fost închis pentru o scurtă perioadă în ianuarie 2007, deoarece autorităţile se temeau că furtunile puternice din acea iarnă i-ar putea arunca de pe pod pe cei care traversau.

×
Subiecte în articol: destinaţii turistice