x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Phaselis, parfumul Cleopatrei?

Phaselis, parfumul Cleopatrei?

de Tudor Cires    |    Simona Lazar    |    24 Mai 2010   •   00:00
Phaselis, parfumul Cleopatrei?
Sursa foto: Tudor Cires/

La 57 km de Antalya şi 13 km de Kemer, vă aşteaptă să-l descoperiţi; el este portul antic Phaselis, întemeiat de fenicieni, reconstruit de greci, de romani şi de bizantini, drag mult lui Alexandru Macedon şi, azi, insolit subiect de roman, avand în centrul  naraţiunii parfumul de trandafir. Prima impresie, intrând în Phaselis, e că rupi o pecete, că descoperi, ca Indiana Jones, un secret peste care s-au aşternut milenii de uitare. Aşezată pe drumul istoric dintre Grecia, Siria şi Palestina, cetatea pare că şi-a oprit repiraţia şi forfota comercială de altădată doar pentru a putea fi redescoperită de ochiul nostru. Principalele sale atracţii sunt amfiteatrul, templele, băile, apeductul şi  agora.

Amfiteatrul, nu cel mai mare de pe coasta sudică a Turciei dar cu siguranţă unul dintre cele mai misterioase, avea trei intrări şi fose speciale prin care erau aduse animalele în scenă. Se presupune că putea primi 15.000 de spectatori, ceea ce dă o idee asupra numărului de locuitori ai cetăţii care, de regulă, era de trei ori mai mare decât totalul locurilor din amfiteatru. Phaselis avea trei agore; în cea comercială erau negociate preţurile la lemn, ulei de măsline, miere de albine, sau trandafiri dar şi cele  pentru pomezi şi parfumuri. Parfumurile de Phaselis erau de  notorietate în epoca romană şi nu ne mirăm că legenda Cleopatrei îndrăgostite de Antoniu - regina care se folosea de efecte cosmetice - este plasată nu foarte departe de aceste locuri.

Ne putem imagina viaţa reală a locuitorilor acestei cetăţi, în epoca ei de  înflorire: aici -  neguţători ajunşi cu ambarcaţiuni uşoare în golfurile pitoreşti, schimbând cereale şi veşminte pe lemn şi parfum, colo - nobili adunaţi în agora administrativă îndreptând legile polisului, dincolo - sclavi trudind pentru ridicarea apeductelor, a templelor, a băilor şi necropolelor care dăinuie, parţial, până azi.

Ne-am putea bucura aflând că Phaselis este o cetate antică greco-romană rămasă în faza de proiect arheologic. Pădurile care înconjoară spaţiul vizitabi ascund, încă, rămăşiţele neescavate ale unor construcţii de epocă; de aceea, o plimbare, fie şi de câteva minute, în afara perimetrului muzeului, vă poate transforma în exploratori ad-hoc ai unor vestigii surprinzătoare: capiteluri, fragmente de sculpturi, decoraţii în piatră prin care locuitorii imortalizau bogăţiile regiunii: lămâiul, laurul, pătrunjelul sălbatic, cântecul greierilor şi murmurul apei curgătoare. Parfumul din trandafiri de Phaselis se mai produce şi azi, în Anatolia, stilul de coafură inventat în cetate şi numit Sisoe s-a păstrat şi el, dar, vai! nu mai avem formula cremei de frumuseţe extrasă din floarea de crin care, probabil, făcea mătăsoasă pielea Cleopatrei.

Crinul şi leandrul... Legenda spune că Alexandru Macedon a fost primit ca erou în Phaselis, oraşul pe care de fapt, îl cucerea. Leandrii care, potrivit legendei, au înflorit pe tot parcursul drumului său triumfal în Asia Mică şi mai departe încă, până în India, mărginesc şi acum şoseaua de pe malul Mediteranei care duce la Phaselis. Pentru Alexandru Macedon, se pare că  Phaselis a fost mai mult decat o simplă cetate cucerită. Aici el s-a simţit bine,  la fel cum "acasă" s-a simţit şi împăratul roman Hadrianus, în onoarea căruia s-a construit o poartă de intrare.  Această senzaţie de bine se transmite turistului de azi, căci altfel cum am putea explica bucuria de a ne lăsa în voia valurilor golfului Phaselis, străjuit de pini marini şi de coloane dorice şi romane?


RECOMANDĂRI
Cetatea Phaselis este deschisă, tot anul;  vara, de la orele 8 la 19. Intrarea costă echivalentul a 2-3 euro. Se poate ajunge la Phaselis şi cu autobuzul, de la Kemer sau Finike (13-15 km). În tot cazul, nu uitaţi să vă luaţi costumul de baie!

×
Subiecte în articol: descoperĂ turcia