x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Poli kalo, la Muntele Athos

Poli kalo, la Muntele Athos

de Tudor Cires    |    15 Apr 2011   •   18:23
Poli kalo, la Muntele Athos
Sursa foto: Tudor Cireş/

Pe Muntele Athos, călugării români ştiu să gătească. Ascunşi prin văgăuni sau trebăluind prin cuhniile rafinate ale mănăstirilor, ei aduc pe Pământul Sfânt savori româneşti inconturnabile. La Filoteu, una din cele 22 mănăstiri din estul peninsulei, unde se află mâna dreaptă a Sf. Ioan Gură de Aur, m-am întâlnit cu călugărul Ioanichie. Originar din Moldova, a stat mulţi ani pe lângă stareţul Mănăstirii Sihăstria, căutând desăvârşirea şi sperând, în taină, s-ajungă pe Aghion Oros. În 1976, i s-a respins cererea de plecare, pe motiv că n-avea... armata făcută; abia după 20 de ani a ajuns să păzească Grădina Maicii Domnului. În mănăstire au fost cândva 13 călugări români.

Azi au rămas doar doi. Ioanichie are ascultare la grădina de flori, dar când e sărbătoare şi e nevoie de el în bucătărie le face grecilor mâncăruri româneşti. „Mai ales sarmale. Aşa... de-ale noastre! Şi le placeeeee! Jumătate din oală o mănâncă fără pâine, împingându-se să ia cât mai multe direct din oală: «poli kalo, poli kalo!» (foarte bun, foarte bun!) şi-odată văd că nu mai  rămâne nici una... Eu le fac exact ca acasă, doar că pun oregano în loc de cimbru, care nu se găseşte pe aici, şi nu torn deasupra smântâna.” De altfel, pentru că pe Athos n-are voie să păşească nici o parte de sex feminin, om sau animal, călugărilor le cam lipseşte brânza proaspătă de vacă ori smântâna.

De Paşti, fratele Ioanichie le va face cozonac românesc, plăcinte poale-n brâu cu telemea... I-o fi, mă gândesc, dor de-acasă: „Nu mi-e. De când mi-au murit părinţii, nu mai am dor de-acasă”. Socoate, atunci, să rămână pentru tot­deauna, pe Sf. Munte? „Domnul ştie!... Sunt de şapte ani aici. E prima mea mănăstire şi n-am văzut alta, pentru că n-am ieşit, decât pâ­nă la schiturile româneşti din apropiere... Ce să facem şi noi? Pregătire n-avem, greceşte nu ştim, şcoli n-avem... aşa ne-am dus viaţa, cum am putut. Călugării tineri vin la noi numai cu vizita. Tot mai rar văd Credinţa, Nădejdea şi Dragostea laolaltă... Românii de-acasă ar trebui să ştie să aibă frică de Dumnezeu. Începutul în­ţe­lepciunii este frica de Dumnezeu. Caută-l pe Dumnezeu şi celelalte vor veni de la sine, pentru că Dumnezeu ştie să-ţi dea numai ce îţi e de folos....” Călugărul Ioanichie se opreşte din povaţă, se uită, cumva întrebător, la mine şi zice: „Aşa-i c-ai nimerit unde nu trebuie? Te-am prevenit că nu mă pricep să-ţi spun cine ştie ce filosofie?...”.

×
Subiecte în articol: reportaj